 |
Cronica muzicală on–line  |
|
Filarmonica Arad FESTIVALUL INTERNAȚIONAL „IUBIȚI MUZICA ROMÂNEASCĂ!” 2019 (Elena Maria Șorban, muzicolog – 23 octombrie 2019)
O privire de ansamblu
Da, iubim muzica românească! Mărturisirea este a publicului arădean și, mai întâi, a autorilor acestui proiect, finanțat de AFCN. Un proiect necesar, care ar trebui extins pentru țara întreagă – fiindcă cu o floare nu se face primăvară, iar în anii de postcomunism, muzica cultă românească a fost destul de neglijată. Am reluat în rândurile anterioare, ceea ce scrisesem în cronica mea de la prima ediție a Festivalului, din 2017. Dar se pare că decidenții culturali nu iau în seamă vocile cronicărești, așa că Festivalul continuă să existe numai la Arad – deși măcar în parte, ar putea fi itinerat în țară și chiar în străinătate sau, cel puțin, transmis la radio. Dar să ne bucurăm, mai bine, că Festivalul se menține atractiv și înfloritor! Proiectul – conceput și realizat, și de această dată, în mod exemplar, de dirijorul Dorin Frandeș și muzicologa Codruța Dogaru, susținuți de managerul Filarmonicii, Doru Orban – s-a concretizat, la ediția 2019, ca un adevărat festival al artelor, adăugând creații literare, de arte plastice și dans. Au fost și alte aspecte inovatoare ale acestei ediții, între care diversificarea locațiilor, iar o pondere sporită a revenit concertelor educative, care au inclus un atelier interactiv, cu marionete, „Pe urmele instrumentelor muzicale”. Nu în ultimul rând, menționez existența unui chestionar pentru public (așa cum se face la cele mai serioase festivaluri europene) – completat de fiecare persoană, cu devotament -, pentru care prelucrarea răspunsurilor va fi, desigur, relevantă, în proiectarea viitoarelor ediții. Am savurat ultimele trei zile, 15-17 octombrie, asistând la două concerte camerale, o poveste desenată cu muzică și o seară (vocal-)simfonică, care au însumat nu mai puțin de 22 de creații muzicale (din totalul de circa 40 ale Festivalului, la care s-au adăugat 12 piese de jazz). Impresiile consemnate au rolul de a releva câteva aspecte calitative. „Publicul are talent. De la ritual la experimental” 
Diana MoȘ, Sebastian Felea,
Orchestra Filarmonicii Arad Recitalul cameral și expoziția-atelier reunite sub acest generic s-au desfășurat la Galeria Delta. Am ascultat pe violonista Diana Moș și pianista Lena Vieru-Conta, prezentă și în calitate de pictor, într-un program consistent. „Sonorități și Nu-Mă-Uita VI” (p. a. a. ) de Ulpiu Vlad (n. 1945) m-au cucerit prin fireasca îmbinare a unor tipare pe care le prezintă ca fiind complementare: am deslușit aici, sinteze între bocet și fantezie, joc și fugato, doină și cântec de leagăn. Mi-ar fi plăcut ca poezia „Sufletul” de Ana Blandiana să fi fost și recitată. Poate că faptul de a nu o fi cunoscut, a lăsat ca aprecierea muzicii să devină autonomă. A fost cântată versiunea vioară-pian (p. a. a.) a liedului omonim, de Andrei Tănăsescu (n. 1955) – un compozitor a cărui muzică am întâlnit-o acum pentru prima oară... Am ascultat o declamație cantabilă deosebit de frumoasă, cu un final expresionist. Echos II (1984) de Ștefan Niculescu (1927-2008) și Versete (1989) de Anatol Vieru (1926-1998) sunt două lucrări bazate pe calcule stricte, dar care reflectă dramatismul intens al perioadei în care au fost create. Asemenea mijloace metaverbale specifice, de exprimare muzicală a răzvrătirii, ar merita un studiu aplicativ aprofundat, sprijinit pe mărturii documentare explicite, până ce acestea mai sunt păstrate... 
Improvizație picturală Lena Vieru la
lucrarea lui Roman U. Vlad Piesele anterior menționate au fost intercalate cu două creații pentru vioară și bandă, în timpul interpretării cărora, de către Diana Moș, Lena Vieru-Conta a improvizat tablouri. Se pune aici problema, rezolvată cu brio, ca improvizația picturală să coincidă în timp cu muzica. Sonorizarea prea tare a componentei electronice a impietat asupra percepției acurate a celor două piese muzicale: Domnișoara Pogany II de Roman U. Vlad (n. 1982) și Glossolalia de Diana Rotaru (n. 1981). Publicul a avut talent să savureze. Iar la ultima piesă, și talentul de a contribui sonor, datorită compozitorului Ionică Pop (n. 1967). Piesa Oximoron – Ritual experimental (p. a. a.) merită să fie „numărul 1” al unei serii de continuat, chiar și cu sarcini mai dificile. Pe un schelet muzical de intervale perfecte, susținut de vioară și pian, publicul și-a construit ostinatoul ritmic percutat din mâini și picioare, cu evidentă bună dispoziție. Matineu: Wilhelm Busch – Violeta Dinescu, Fipps, der Affe 
Matineu Violeta Dinescu
„Cer și pământ” – concert cameral cu dans contemporan și poezie Desfășurat în ambientul Art Nouveau al sălii festive a Primăriei, recitalul Ansamblului Pro Musica Academica Iași a fost însoțit de poeme ale autoarei din Arad, Lucia Bibarț, precum și dansul clasicizant al tinerei Lavinia Urcan. Pentru asemenea combinații, ar fi fost oportun ca dansul să se adauge muzicilor mai lejere, nu celor elaborate. Cât despre poemele intercalate – sincere și expresive, cu o tematică intimă și de actualitate, cu asocieri neașteptate – ele au fost grămădite (în grupuri de câte patru până la șase, în total peste 30), fiind rostite de autoare fără spații de reflecție. O lectură realizată de o actriță ar fi avut un plus de dicție și retorică. Dar am constatat că poemele pot fi și merită reluate pe îndelete, în lectură casnică, online. Componenta muzicală a serii a fost dominată cantitativ de piesele accesibile de Romeo Cozma (n. 1955), în număr de patru. Combinația clarinet – chitară este eufonică și transmite deopotrivă sugestii folclorizante și pop. Pe de altă parte, piesele de factură complexă au fost plasate ca piloni ai recitalului. În deschidere, piesa Invocații pentru clarinet solo (1986) de Viorel Munteanu (n. 1944), și-a dovedit valabilitatea, peste timp, prin dramaturgia coerentă, în care efectele sonore (flajeolete care evocă fluierul, slap tonguing, oftaturi) sunt purtătoare de valori expresive. Cătălin Ștefănescu (n. 1971) a fost prezentat cu Ostinato pentru chitară solo, în care îmbină bravura și lirismul. Impresii pentru clarinet solo (2001) de Bogdan Chiroșcă (n. 1975) m-au dus cu gândul la Noduri și semne de Nichita Stănescu, prin jocul dintre sunetele slap și melopeile generoase. Audiată în încheierea recitalului, piesa lui Ciprian Ion (n. 1977), Stihuri ancestrale, îmbină timbruri de pe vremea lui Mozart – clarinet, bassethorn și chitară – într-un discurs care mi-a sugerat dansuri balcanice, tente medievale discrete, doinire, melodica lui Anton Pann, configurând un tot postmodern armonios. Concertul final Sub genericul „Basm și istorie”, ultimul concert al Festivalului arădean a fost dominat de o atmosferă spooky. „Nocturna” pentru vioară și orchestră de Dan Dediu (n. 1967) nu mi-a părut visătoare, în canonul romantic, ci mi-a amintit de Vivaldi – prin goana sa plină de virtuozitate, redată cu stăpânire absolută, de solista Diana Moș. Este o lucrare concertantă care se înscrie pe aceeași linie cu alte câteva partituri ale autorului și care ar merita o investigație estetică aprofundată, sub semnul categorial al oniricului. Înainte de următorul punct din programul anunțat, organizatorii au inserat o surpriză, prin aducerea pe scenă a tânărului pianist Theodor Alexandru Rădulescu (n. 2002). Piesele pe care le-a ales – Paul Constantinescu: „S-a certat cumătra gaiță cu cumătra bufniță”, respectiv, Marțian Negrea: „Alunelul” – au fost redate cu aplomb și acuratețe desăvârșită. Sperăm că se vor găsi mijloace ca acest tânăr muzician nevăzător – un Nobuyuki Tsujiide România, prin talentul său – să se facă remarcat și să fie consacrat prin participarea la marile concursuri din lume! Teodor Țuțuianu (n. 1944) este unul din autorii pe care nu i-am auzit vreodată cântați în Clujul meu de baștină. Prin lucrarea sa „Tablouri dintr-o revoluție – Concert pentru pian și orchestră, dedicat eroilor Revoluției din 1989” (p. a. a.), am deslușit o personalitate creatoare intens lirică, cu izbucniri dramatice până la paroxism. Finalul Concertului – a cărui solistă, pianista Andreea Dumitrescu, s-a integrat nuanțat în discurs – mi-a apărut ca un joc de scântei în cenușă... Între timp, Lena Vieru-Conta și-a desfășurat arta picturală improvizată, dominată de roșul sângelui jertfit. Trebuie să recunosc, nu sunt în stare (deși am mai fost la câteva asemenea concerte asociate cu proiecții live) să nu mă las distrasă de la muzică din cauza imaginilor... Încercările inițiatice din „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, după Petre Ispirescu, au fost băsmuite în poemul muzical (2005) de Irina Odăgescu (n. 1937). Am simțit aici ecouri enesciene, precum celula melodică a Sfinxului din opera Oedipe sau sentimentul nostalgic al Suitei „Săteasca”, filtrate și reelaborate reflexiv. În încheierea concertului – structurat aidoma unei scheme de rimă încrucișată, prin alternanța dintre arhetipuri tragice (lirice sau epice) și actualitate politică – am audiat „Jalba” (p. a. a.), după I. L. Caragiale, de Laura Manolache (n. 1959). O lucrare prin care autoarea are curajul – civic și artistic – să esențializeze starea de fapt a zilelor noastre, un exemplu convingător de umor (negru!) în muzică. Orchestra Filarmonicii Arad, dirijată de Sebastian Felea, a cântat programul solicitant al serii, cu fermitate. Ultimele două piese au beneficiat de lectura actorului Cristian Iacob (cu o sonorizare excesivă, în raport cu orchestra), iar în „Jalba”, s-au adăugat membri ai Corului Filarmonicii (pregătiți de dirijorul Robert Daniel Rădoiaș), care au cântat pe de rost și au făcut joc scenic. Concluzii Iubirea – chiar și cea a muzicii – presupune încredere. În cazul dat, încredere față de compozitori, interpreți și public. |
|