Festivalul de muzică Veche Miercurea Ciuc 2010
Concertele finale – sau după 30 de ani
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 15 iulie 2010)

La împlinirea a 30 de ani a Festivalului de Muzică Veche, programările au accentuat reinvitarea ansamblurilor prezente în acest cadru, cel mai constant.

Ultima zi, duminică 11 iulie, a avut un matineu în Biserica Franciscană din Șumuleu Ciuc, cu o audiență maximă în actuala ediție, de circa 700 de persoane. Mai bine zis, de suflete – fiindcă piesele prezentate s-au adresat mai ales sufletului. Nu pot să nu admir totuși limpiditatea științifică a programului, care a alăturat câte o piesă din Cantionale Catholicum, tipărit de Căianu, în tiparnița proprie, la 1676, cu versiunea ei folclorizată, de limbă maghiară, de circulație transilvană sau moldavă. Și calitățile artistice, datorate deopotrivă cântăreței Erzsébet Györfi și lautistei Emőke Elekes. După 30 de ani de la debutul Festivalului, vocea cântăreței are sonoritate genuină respectiv, consistentă, ușor guturală (potrivit stilului țărănesc, în limitele esteticului), modulată în funcție de cele două tradiții, religioasă sau profană, în care se încadrează cele două straturi propuse. Programul, desăvârșit în sine, ar putea fi completat totuși, prin includerea stratului primar al melodiilor respective, din tradiția catolică liturgică medievală latină (gregoriană), bunăoară, prin colaborarea cu un ansamblu de profil din Miercurea Ciuc. Frontispiciul de proză din prefața tipăriturii, lecturat de actrița Anna Molnár, a accentuat comentariile biblice asupra cântatului, făcute de Căianu – rostul de a fi ziditor de suflet. De asemenea, a arătat strădania conștientă a lui Căianu de a traduce textele latine în maghiară – care, ulterior, s-au folclorizat, sugerând ideea, ca acum, peste secole, cântecele din Cantionale Catholicum să fie răsădite și românește, pentru a fi practicate în biserica greco-catolică... Ca sinteză a celor două idei, de cântare și traducere, aș consemna detaliul de limbă al lui Căianu, în exprimarea sa maghiară din precuvântare: „cine cântă, dublu făptuiește”! Încă o lecție superbă a protagonistei a fost invitarea tinerei Rebeka Ádám, care, este de presupus, îi este discipolă și vrednică urmașă.

Primele recitaluri ale serii s-au încadrat în limita (prea restrictivă) de 20 de minute – cu mențiunea că ele au fost, ca urmare, de o concentrare incisivă, cu efecte expresive intense. Lyceum Consort, ansamblu de tineret din București, având componență variabilă, la fiecare revenire la Miercurea Ciuc, dar și membrii constanți, a căror autoexigență s-a concretizat și prin înscrierea la cursurile Universității de vară de muzică veche, ansamblu condus de profesoara Ágnes Óllerer, a prezentat un program dinamic de cântece laice și dansuri, din secolul al XVII-lea.

Atmosfera a fost menținută de programul formației Codex, condusă de flautistul Ignác Filip, făcând simțite mutațiile stilistice ale muzicii laice din secolele XVIII-XIX, spre salonard, respectiv, pătrunderea muzicii țigănești. Am admirat rigurozitatea documentară a programului, dar și verva interpretativă a vocalistei (uneori, cu timbrul impostat prea cult), a instrumentiștilor la flaute, vioară, braci, violoncel. Am sesizat și reținut însă, la concret, și continuitatea baroc-romantic a muzicii autohtone, manifestă prin vocabularul melodic comun.

Ansamblul LYCEUM CONSORT

Ansamblul CODEX

Ansamblul BARODZA

Ansamblul Barozda – inițiator al Festivalului și dizolvat odată cu acesta, din motive politice, în 1986 – s-a reunit, după 30 de ani, pentru a ne oferi un program de muzică transilvană din secolele XVI-XVIII. Se cuvine spus că nu am auzit formația la vremea sa. Un CD lansat acum, la 25 de ani de când a fost oprit de cenzură, va putea fi lămuritor. Ceea ce am ascultat în acest recital a reînceput, în mod firesc, gâtuit de emoție, ca apoi să izbucnească cu patos și să culmineze cu lirica lui Balassi, unde a fost citată și o piesă comună cu tipul melodic românesc „ciobanul care și-a pierdut oile”. Concertul Barozda, având ca solistă vocală pe aceeași Erzsébet Györfi – o reîntâlnire tulburătoare, pe care cei care au trăit experiența umană a plecării departe de casă o pot înțelege mai profund decât ceilalți!...

Organizatorii au subliniat, pe drept cuvânt, rolul mijloacelor media în propagarea valorilor tradiționale autentice și, în special, al emisiunii maghiare a TVR și al redactorului Zoltán Boros, care au stat alături de Festival, propagűndu-l pe parcursul celor trei decenii. Ne-am despărțit cu imaginea castelului Mikó, din film, proiectată pe zidurile reale ale aceluiași...

Ediția 2010 a Festivalului, într-o frază concluzivă, a totalizat un ansamblu din elita mondială, Unicorn, a muzicii vechi (care, în unele privințe, a fost mai prejos decât formații ungare mai puțin celebre – concret, Musica Historica, unde libertatea este factorul definitoriu al autenticității, unde toți muzicienii cântă la toate instrumentele de epocă și care îmi rămâne ca etalon), o panoramă a ansamblurilor de muzică veche autohtone, viabile și credibile, chiar dacă, la unele, este loc și de mai bine și, mai ales, asigurarea pregătirii noilor generații de interpreți!

Jozsef Simo, la liră cu roată