VASILE HERMAN ÎNSUȘI, PRIN MUZICA SA
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 12 aprilie 2011)

La un an de la plecarea fizică dintre noi a compozitorului și profesorului clujean Vasile Herman (1929-2010), recitalul organizat la Academia de Muzică «Gh. Dima» mi-a prilejuit reflecții despre ce înseamnă stilul personal.

Evident, stilul personal constă în manifestarea unor trăsături specifice de conținut și limbaj muzical, în mod constant, pe parcursul întreg sau pe un segment îndelungat al unui creator. În cazul Vasile Herman, iată câteva dintre ele.
(1) Conținutul muzicii sale redă arhetipuri ideatice și sonore – de sorginte antică sau din tradiția populară românească.
(2) Sursele muzicii din sincretismul originar cu sacralul, cântecul, dansul sau în improvizație sunt evidente la acest autor.
(3) Profesorul de forme muzicale Herman ne-a predat și a aplicat conștient în creația proprie, ca principii de compoziție: repetarea, variația, contrastul, gradația, reflectarea muzicală a textului, a căror îmbinare face ca o creație artistică să fie benefic receptată – iar creatorul Herman a reușit să aplice această rețetă.
(4) Limbajul său modal și timbral este unitar în diversitate și îi asigură individualitate recognoscibilă. Acest aspect ar putea fi dezvoltat într-un studiu de anvergură, în cadrul de față fiind posibile doar câteva punctări mai puțin precizate.
(5) Heterofonia este un domeniu predilect al autorului – nu în sens cantitativ, ci al soluțiilor creative personale.
(6) Conștiența formelor – din partea aceluia care a studiat și a predat formele din perspectivă stilistică, de la medieval la clasic, coautor al lui Sigismund Toduță la Formele muzicale ale Barocului..., a celui care a publicat sinteza Formă și stil în noua creație muzicală românească – se relevă și în creația proprie.
(7) «Punctuația finală», cum o numea Herman însuși, la cursul de compoziție (la care am avut privilegiul să îi fiu discipolă), este evidentă prin efectele de concluzie și/sau de surpriză.
(8) Mesajul liric al lui Vasile Herman este acela al unui creator de mare sensibilitate.

Voi urmări acum manifestarea acestor premise în lucrările audiate cu acest prilej – o demonstrație plenară a unității sale dintre teorie și practică.

Akes samenos (l. tracă, „grădină înflorită”) pentru flaut solo – interpretă, Liliana Cadar – este o lucrare bazată pe arhetipurile de bocet și joc, eficient relaționate. Aizis (numele latin al râului maramureșean Iza; ar fi fost sugestiv ca aceste precizări să fie consemnate în programul de sală) pentru două flaute – Gavril Costea și Liliana Cadar – vădește o libertate cvasi-improvizatorică. Piesa este, totodată, un model de convertire a științei în expresivitate, prin soluțiile modal-cromatice, de ritmică liberă, de factură heterofonică, de efecte coloristice (frullato, percutare cu buzele, șoapte). Spațializarea și diversificarea timbrală prin adăugarea unor păsări de lut cu apă, care răsună din sală (p.a III-a) sau epilogul cu zurgălăi aduc un farmec aparte de expresie lirică.

Componente pentru violoncel solo – Petre Baciu – m-au purtat, subiectiv, în lumea picturală a lui Paul Klee, prin abstractizarea unor elemente rituale. Cantus pentru clarinet solo – Flavius Trif – conturează contraste complementare între cantabil și cvasi-improvizatoric.

Diafonia pentru flaut și percuție – Gavril Costea, Grigore Pop – aduce un instrumentar aparte, de mare rafinament, pe un parcurs ce poate fi rezumat de la bocetul piculinei la jocul marimbafonului. Motetul pentru cvintet de clarinete – Ansamblul Clarinetfest, compus din Ioan Goilă, Flavius Trif, Daniel Berengea, Robert Incze, Mihai Toader – se colorează cu zurgălăi și talgere într-un discurs savant și eufonic.

Corul Filarmonicii «Transilvania» dirijat de Cornel Groza a prilejuit punerea în valoare a artei lui Vasile Herman, la modul superlativ, în ritualurile transfigurate din piesele Hai corinde și Cântecele cununii. Complexitatea scriiturii – cu partide monodice ornamentate și cu momente dense, de texturi sonore – a oferit amploarea liricii muzicale a lui Vasile Herman. Un incident acustic – reverberația sonorităților, cauzată de mijloacele tehnice de înregistrare – a dus la efecte intense, care alteori ar putea fi voit exploatate.
«Punctuație finală»?... Nicidecum. Moștenirea artistică a compozitorului Vasile Herman are potențial intens, care își va putea pune în valoare mesajul și pentru generațiile viitoare.