Elena Maria Sorban Cronica muzicală on-line     HOME
CLUJ MODERN, seara a cincea, joi – Ansamblul Ad hoc, dirijor Matei Pop
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 17 aprilie 2011)
Denumirea Ansamblului având ca director artistic pe compozitorul Adrian Pop este confirmată de componența sa variabilă, un beneficiu al adaptabilității la necesitățile de programare, însă infirmată de calitatea elaborată a realizărilor artistice, deloc întâmplătoare. Prezentarea concertului, făcută de prof.univ.dr. Gabriel Banciu, a fost exemplară, îmbinând documentarea și naturalețea.

Wolfram Wagner (n. 1962, Viena), Fünf Momente für Streichsextett (1991), o lucrare cu elan, omogenitate, transparențe, în care surprind multiple finaluri în abruptio, configurând o poetică nouă a acestei figuri retorice.

György Selmeczi (n. 1952, Cluj–Budapesta), Stabat Mater pe texte de limbă maghiară ale ceangăilor (care în receptare ar putea să apară ca blasfemie sau ca fenomen psiho-social) și pe texte latine; dubla stratificare se reflectă sugestiv în instrumentație: o combinație de tradiții, trio popular și cvintet de coarde clasic, adică 2 viori, viola (folosită pe post de contră), violoncel, contrabas. O creație intensă, atât prin conținutul literar, cât și ca realizare muzicală, care ar trebui reascultată și merită pătrunsă. Fiindcă, evident, acum bogăția ideatică a textului a distras atenția de la muzică. La prima audiere, se reliefează dublarea rostirii muzicale a versurilor (proiectate sincron, în traducere românească cu valențe artistice, în alternanță cu imagini ale fotografului Péter Korniss, dedicatarul lucrării muzicale). Cvartetul vocal Brigitta Kele, Orsolya Veress, Tony Bardon, Árpád Sándor a reușit mai mult sau mai puțin (din cauza formației belcantiste) să se adapteze rostirii specifice. Îmi amintesc de recitalul Căianu din Festivalul de Muzică Veche 2010, de la Miercurea Ciuc, susținut de cântăreața Erzsébet Györfi – care ar fi reprezentat și aici, idealul interpretativ de soprană!... – și intuiesc mai mult din continuitatea și alteritatea tradiție–modernitate a creației lui Selmeczi.

Viorel Munteanu (n.1944, format și activ la Iași), Incantații (1992) – lucrare în care clarinetistul Aurelian Băcan a redat plenar jocul cvasi-improvizatoric al culorilor și virtuozității, dar și doinirea meditativă a secțiunii mediene. Expresivitatea corporală a interpretului îl plasează pe acesta între artiștii capabili de a se produce în genul one man show, menținând viu interesul celor mai exigenți consumatori de artă. Autor al emblematicului poem coral-simfonic Glasurile Putnei, compozitorul Viorel Munteanu se dovedește a fi prea puțin cântat / cunoscut la Cluj...

Dan Dediu (1967, format și activ la București), Aurorae pentru cvintet de suflători (lucrare distinsă cu Premiul I la Galliard Ensemble International Competition, Londra, 2000) se deslușește cu bogăție expresivă, însă – cunoscând gândirea declarat „labirintică” a autorului, nu ar fi de mirare să aibă și un substrat speculativ. Nu sunt în stare decât să inventez câteva titluri (mai mult sau mai puțin ludice) secțiunilor audiate: „chiuire” (îmi vine în urechi sunetul fanfarei din Clejani), „doinire”, „strigoi” (cu sensuri provenite din tradițiile populare), „somn”, „paparude” – și să mă gândesc: ce bine că se mai fac și astăzi compoziții vesele!...

Herwig Reiter (1941, din Viena) s-a prezentat cu o cantată „Despre femeile foarte sărace”, pentru soprană și ansamblu (1995). Scrise în limbaj dialectal – titlul original este Iba de gaunz oaman fraun – , versurile poetei Christina Nöstlinger reflectă în mod nonconvențional și cu umor, destinul tragic al femeii sărace prin neiubire: visurile imposibile, plictisul, tentativa de sinucidere, mânia, timiditatea... Ca și la partitura de Selmeczi, primul contact cu piesa a fost aproape monopolizat de textul literar... însă potențarea sa muzicală a fost totuși, sesizabilă. Am remarcat aici, aluzii la „Liliacul” de Strauss, comunitatea cu spiritul vienez al operelor lui Alban Berg, tratarea languros-decadentă a idiomului de vals... Am observat contrastele, gradațiile, culminațiile – ex., toccata pe versiunea „Toți bărbații” – eficiente în dramaturgia întregului, având o desfășurare de circa 40 de minute. Matei Pop a „românit” textul în mod savuros (traducere proiectată sincron) și a condus partitura integrând detaliile pe arcuirea de ansamblu. Soprana Adela Zaharia a făcut un tur de forță vocal-actoricească de mare clasă, cum rareori am mai avut parte – aparent, fără nici cel mai mic efort. Din partea tuturor – de la compozitor la „ultimul” realizator –, o demonstrație de empatie expresivă cu personajul central, răsplătită cu furtunoase aplauze.
Clarinetistul Aurelian Băcan
Clarinetistul Aurelian Băcan
Ansamblul Ad hoc, dirijor Matei Pop
Ansamblul Ad hoc,
dirijor Matei Pop
Ansamblul Ad hoc și Adela Zaharia
Ansamblul Ad hoc și
soprana Adela Zaharia


* Fotografii de Corina CECLAN.
Copyright: cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2011