CLUJ MODERN, seara a șasea, vineri – concert vocal-simfonic al Filarmonicii „Transilvania”
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 18 aprilie 2011)

Prezentarea făcută de compozitorul Adrian Pop a îmbinat obiectivitatea cercetătorului și căldura umană, pornind de la tema „recviemul românesc” integrată în realitatea cotidiană a morții și în creația artistică

Cornel Țăranu, Simfonia „Memorial” (2010, p.a.a.) este dedicată victimelor totalitarismului. Caracterele ei reflectă stilul simfonic personal al autorului (așa cum îmi este cunoscut din Simfoniile „Aulodica”, „Semne” sau din lucrarea „Ghirlande”): (1) intensitate tragică, (2) aparat orchestral relativ amplu, cu nuanțări coloristice detaliate, (3) intonații modal- cromatice esențializate, (4) morfologii în care se reliefează „gesturi” muzicale reluate evolutiv. Simfonia „Memorial”, aparent monopartită, conține secțiuni diferite expresiv: prima dezvoltă un motiv inițial de vaier înăbușit, a doua surprinde cu o lumină lirică (melodii la vioară, clarinet, culori de zurgălăi, harpă); după un scurt cvasi-scherzo militarist, ultima secțiune are la bază declamația instrumentală din care crește o culminație. Deznodământul însă nu este apoteotic – ci tragic, printr-un gest final, tainic, de ultimă respirație.

Concertul pentru violoncel și orchestră (1989) de Pascal Bentoiu (n. 1927), pornind cu un solo frapant prin lirism, s-a configurat ca o dezlănțuire de virtuozitate a tuturor partenerilor, pe aceeași soluție formală cu piesa audiată anterior, a îmbinării monopartite a mișcărilor caracteristice genului. După secțiunea corespunzătoare unei prime părți, un interludiu liric a delectat prin antifoniile celestă–vibrafon, dialogul dintre solist și un violoncel din partida orchestrală (interpret Adrian Ciucă). Ultima secțiune este un joc în care dialogul se plasează între tom-tom-uri și percutarea bașilor din orchestră, solistul reluând caleidoscopul virtuoz, până când discursul se stinge. Îndeletnicindu-mă (iarăși) cu intitulările, aș numi acest Concert, „Visul unei nopți de vară”, violoncelului revenindu-i rolul energic și înțelept al lui Oberon. Solistul Marin Cazacu a fost non plus ultra. Și totuși, a oferit ca supliment o sarabandă solo bachiană...

Ciprian Pop (n. 1977), „Patima pământului” (2003, p.a.clujeană, în urma p.a.a. de la București): gradații hiperbolice multiple. O dramaturgie similară cu prima piesă a serii, pornind de la un motiv inițial, parcă de bocet, învelit în pânzele cordarilor. Principiile de repetare variată și gradație fuzionează și funcționează copleșitor. Un tânăr compozitor care și-a pornit cariera în forță și de la care putem aștepta confirmări pline de interes. Prezentarea lucrării menționa reformularea titlului inițial la cel prezent. Eu aș numi piesa, potrivit tensionării sale psihice cu patru culminații, „cei patru cavaleri ai apocalipsului”...

Recviemul (1941) de Zeno Vancea (1900-1990) – prima lucrare românească în acest gen muzical religios, reconstituit de compozitorul Adrian Pop cu sprijinul declarat al echipei de realizatori ai primei audiții absolute de acum – afirmă tradiția funebră a Bisericii Orientale, prin texte liturgice și limbaj modal eufonic. Dramaturgia cor-soli este de tip clasic, vocile individuale intervenind discret, în momentele de asumare personală a credinței – „Tu Însuți ești fără de moarte”. În partea a III-a, „Veniți să dăm mortului ultima sărutare”, paginile cursive a cappella, de sugestie renascentistă și interludii orchestrale transmit acceptarea calmă morții (le asociez cu vocea Inocentului și a poporului din Boris Godunov), cu totalizare în fugatoul coral-simfonic, pe textul „Iată, ne despărțim”. Partea finală, „Ce este viața?, floare, fum și rouă” sugerează taina vieții care continuă...

Filarmonica Transilvania

Marin Cazacu (violoncel) și Filarmonica Transilvania, dirijată de Nicolae Moldoveanu

Filarmonica Transilvania

Dirijorul Nicolae Moldoveanu a susținut Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Transilvania” cu gesturi largi, eficiente, de atotcuprindere, convertind dificultățile tehnice ale discursurilor succesive, în expresie. Finalul Recviemului – în care au slujit Corul Filarmonicii, pregătit de Cornel Groza, și soliștii Daniela Păcurar, Maria Pop, Ovidius Șiclovan, Cristian Hodrea –, dirijorul oprind statuar muzica (model preluat probabil de la Ansamblul Prague Modern, care merită să fie încă perpetuat) a fost elocvent.

Cluj Modern 2011 s-a încheiat, dar ne-a îmbogățit sufletele. Ziua a șaptea n-a fost să fie de odihnă: muzica modernă continuă să răsune, în varii manifestări, în cetatea noastră – mai ales în stagiunea sălii de concerte a Academiei de Muzică „Gh. Dima”. Cluj Modern va reveni în anul 2013, cu a X-a ediție.

* Fotografii de Corina CECLAN.