Muzeul Național „George Enescu”
Portret componistic IULIA CIBIȘESCU-DURAN
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 4 iulie 2011)

Iulia este colega mea, cadru didactic la Academia de Muzică „G. Dima” – pe care, deși o știu din studenție, abia o cunosc; a trebuit să ne întâlnim în capitală pentru a plonja într-un recital de autor al ei, a mă lăsa surprinsă de forța ei creatoare și dusă de muzica sa.

Iulia compune cel mai mult pentru violă / vioară și pian, fiindcă așa se exprimă cu vocea soțului ei, instrumentist violist, iar formația sa de bază este aceea de pianistă. Ea compune mult, dramatic, temeinic, fiindcă a studiat cu maestrul Toduță (neoficial și, cred, ca ultimă discipolă) și cu maestrul Cornel Țăranu. Și, mai ales, compune cu naturalețea unui izvor – ale cărui caracteristici esențiale sunt forța, puritatea, creșterea.

La Muzeul Național „George Enescu” – locaș de care este vrednică prin talent și știință –, recitalul ei din seara de 28 iunie a început cu Sonata a II-a pentru violă și pian („Fantasia quasi una sonata”). Mi se pare că redescopăr o factură cunoscută din muzica barocă: heterofonia dintre melodia solistică și omofonia claviaturii, cu sugestii de lăută. Mă las dusă de muzică, nu mai sunt cronicar, ci doar om.

Poezii fără cuvinte, pentru violă solo (știu că Iulia scrie și publică și poezii cu cuvinte). Cred că acest titlu este valabil pentru toată creația ei. Aici, rezumatul parcursului constă în tentative multiple de îmblânzire a revoltei prin crâmpeie de cântec.

Piesă concertantă pentru flaut și pian („Slavă la 14 octombrie”) – personajul liric se dedublează în timbrul instrumentului de suflat, mânuit și respirat – cu înaripată susținere – de Constanța Cazacu. Aș vrea să știu ce va să zică data din titlu? Iulia mă deslușește fără să dezvăluie taina: la data respectivă este comemorată Sfânta cuvioasă Parascheva de la Iași. Pe filonul de inspirație bizantină al Piesei, iarăși visez – visez o piesă scrisă de Iulia pentru flaut și violoncel, pentru altă pereche Orfeu și Euridice aflată printre noi, soții Cazacu...

Altă enigmă: Suita pentru vioară solo „Șapte versuri de Bacovia” – care versuri? Nu asta contează, știu, ci regăsirea în poezie.

Sonata a II-a pentru vioară și pian – traseu muzical cu cântec de leagăn și clopote aleluiatice...

Amintirile se estompează, muzica rămâne. Totuși, care să fie stilemele Iuliei Cibișescu-Duran? Conținuturi poetic-dramatice, construcții solide, finaluri evanescente. Timbruri irizate – cum știu și la Enescu, și la Toduță; la ea: pianul lăută-clopote-timpani-voce.

Iulia Cibișescu-Duran izvorăște muzică. Cu forța irumperii și forța de a te duce. Cu puritatea sufletului sincer și a lucrului bine făcut. Cu creșteri dramatice care o eliberează pe ea, iar pe mine mă energizează când o ascult.

Puteți vizita pagina web a compozitoarei, și implicit asculta câteva dintre lucrările sale, pe site-ul MUZICIENI ROMÂNI CONTEMPORANI .