Festivalul de Muzică Veche Miercurea Ciuc, 2011 (2)
CONCERTUL PROFESORILOR UNIVERSITĂȚII DE VARĂ DE MUZICĂ VECHE
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 19 iulie 2011)

O inițiativă fructuoasă, în această a patra ediție a cursurilor de muzică veche asociate Festivalului din Miercurea Ciuc: concertul profesorilor. Manifestarea a relevat, în primul rând, puterea de muncă a maeștrilor, care, alături de cursurile individuale de înainte de masă și cele de ansamblu din fiecare după-amiază, au mai avut energie și pentru acest program. De asemenea, a relevat ce înseamnă adevăratul spirit de colaborare interpretativă și, nu în ultimul rînd, a reflectat tipologia repertorială a muzicii vechi.

Piesele de ansamblu au încadrat programul serii cu zona muzicii tradiționale, prin piese turcești din secolul al XVII-lea, interpretate de Balázs Sudár la lăută turcească (lafta) și Roland Kasza la percuție, respectiv cu barocul târziu, printr-o triosonată de Haendel (Fa major), în care Guido Titze (oboi), Ulrike Titze (vioară barocă), Paul Cristian (clavecin), Ilse L. Herbert (viola da gamba) au fost exemplari prin adecvarea la stil.

Piesele solo sunt un domeniu care pune în valoare personalitatea interpretului, în mod speculativ – în sens originar al latinescului speculum, oglindă, care sugerează reflectarea propriei personalități prin piesa aleasă. Lautistul István Kónya a realizat un diptic al compozitorului baroc timpuriu Pietro Paolo Melli (Capriccio cromatico – Corrente) pentru redarea căruia a folosit instrumentul arciliuto, îmbinând agilitatea lăutei cu forța armonică a teorbei. Clavecinistul Paul Cristian a ales tot o piesă savantă, Variațiuni pe tema La Follia de C. Ph. Em. Bach (temă rar prelucrată la claviaturi) – în care am identificat puternice elemente de stil Sturm und Drang, concretizate prin retorica disonanțelor. Ulrike Titze, cu vioara sa barocă, s-a oglindit în Adagio și Presto din Sonata solo bachiană în sol minor, realizând totodată, o reflecție filozofică despre fragilitatea și măreția umană.

Piesele de monodie acompaniată au fost majoritare. Zoltán Széplaki la flaut drept s-a aflat în prim-planul unui ricercar de Diego Ortiz, iar la flaut traversier, într-o suită de Philidor – etalând talentul și știința unui interpret dezinvolt. Profesoara universitară clujeană Ilse László Herbert a excelat într-o suită pentru viola da gamba de Marin Marais – acompaniată tot la gamba de István Csata și la arciliuto de István Kónya –, făcându-ne să reflectăm la modestia unei mari artiste care își asumă prea rar postura solistică. Soprana ungară Noémi Kiss (prima oară prezentă aici ca profesoară de canto) a ilustrat caracterele necesare din repertoriul baroc timpuriu (Henry Lawes, Grandi, Frescobaldi) la cel târziu (trei cantate germane de Haendel): vocea limpede și agilă, dicțiunea perfectă în orice limbă, sugestiile teatrale făcute cu finețe. Alături de interpreții acompaniatori menționați, s-a aflat și Rumen István Csörsz, inițiator al cursului de ansamblu renascentist din Universitatea de vară.

Bogatul program și înaltul său nivel artistic a reliefat, indirect, și o meteahnă esențială a învățământului artistic de la noi: aceea că discipolii nu ascultă destulă muzică și nu ascultă conștient! Asemenea cursuri de măiestrie și modul lor exemplar de organizare – echipa fiind condusă de directorul artistic Ignác Filip și coordonată de Boglárka Péter de la Centrul Județean de Cultură Harghita – sunt cel mai bun remediu!

Balázs Sudár la lăută turcească (lafta)	Ilse László Herbert – viola da gamba	Zoltán Széplaki la flaut drept
Guido și Ulrike Titze, Paul Cristian		István Kónya (arciliuto) - Noémi Kiss (voce)

^* Fotografii de Gyula Ádám.