Rezistența în fața dificultăților reușește să demonstreze că vitalitatea unui colectiv artistic, precum Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” este o realitate.

Urmărind premiera de sâmbăta trecută, desfășurată în sala Centrului Cultural al M.A.I., am avut, paradoxal, sentimentul întoarcerii acasă. Da, publicul este același, cald, receptiv, urmându-și artiștii, iar pe scenă, minunații interpreți trăiesc cu o autentică bucurie dialogul cu sala.

Premiera propune ceva noutăți în formula mai modernă a musicalului, ca și în libera acceptare a unui management care unește acțiunea directorului Răzvan Ioan Dincă cu cea a coproducătorului Nicole Tender Braun. Momentul se întregește prin participarea extraordinară a lui Ștefan Popa Popa's conferind cadrului spectacular viziunea plastică a desenului rapid și spiritual. Ce am urmărit? O versiune prelucrată prin muzică a comediei lui Oscar Wilde, acum intitulată „Ce înseamnă să fii... Burnbury”. Reîntâlnim interpreții Teatrului, atât de dornici de a-și desfășura arta la luminile reflectoarelor, îmbinând cântul cu proza, actoria cu dansul.

Spectacolul urmărit reconfirmă talente consacrate în ultimul deceniu, purtând semnul tinereții: Gabriela Daha este cap de afiș, urmată de Mediana Vlad, Cătălin Petrescu, Marius Olteanu, alături de artiști cu carieră prestigioasă, ca Eugenia Ilinca sau actori interesanți precum Cristian Crețu.

Semnalăm un merit deosebit al coregrafiei realizate de Florin Fieroiu, evidențiind doi soliști aplaudați pe merit – Monica Ștraț și Marian Horhotă. În regia sa, tânărul Vlad Massaci demonstrează că vrea să se apropie de spectacolul cu muzică, iar scenograful Dan Titzy caută soluții, dintre care unele bune.

Cu o orchestră – concert maestru Marius Leau –, care simte pulsul modern solicitat de dirijorul Lucian Vlădescu și corul îndrumat de Gabriel Popescu, această „întoarcere acasă” a devenit credibilă prin conținutul ei, reînvățându-ne deci cu „Ce înseamnă să fii... la Operetă”.