Cunoașterea este, mai mult sau mai puțin, rodul unei întâmplări controlate. De-a lungul acestei sute de ani care se împlinește acum, când oare am auzit de Dinu Lipatti? Când oare „l-am auzit” pe Dinu Lipatti?

În primul rând, este vorba despre prezența lui Dinu Lipatti în sufletul nostru. O prezență dătătoare de liniște. Nici Rubinstein, nici Gieseking, nici Cortot nu îți oferă probabil acest confort sufletesc. Muzica sa, muzica pe care o creează el atingând claviatura, nu ne agită, nu ne frământă, nu dezamăgește sau exaltă spectaculos. Muzica lui Lipatti ESTE! Mai concret, există oare vreun sistem de a-l cunoaște pe Lipatti? Dar vreo obligație anume ca să-ți placă? Da, există cărți, din ce în ce mai cuprinzătoare, discuri recondiționate pe formula „compact", sesiuni și simpozioane, există filme de televiziune cu documente și mărturii. Sunt toate acestea capabile să ni-l restituie pe Lipatti, să îl facă familiar nouă și, mai cu seamă, celor foarte tineri?

În momentul temporal care marchează împlinirea Centenarului, Centrul Cultural CASA ARTELOR a inclus în „Colecția Esențial” inițiată și coordonată de Alice Barb, o nouă ediție, revizuită și adăugită de muzicologul Grigore Bărgăuanu, a monografiei DINU LIPATTI. Continuând munca desfășurată cu Dragoș Tănăsescu, Grigore Bărgăuanu a îmbogățit această monografie, actualmente cunoscută pe plan european, așa cum reiese din semnăturile menționate acum ale semnăturilor din versiunile prefațate de Henri Gagnebim, de Yehudi Menuhin și Nikita Magaloff. Numeroase documente și informații fac din această reeditate un eveniment care merită toată atenția și cuvinte de laudă pentru „Casa Artelor”, care a acordat Centenarului, duminică 19 martie 2017, valoarea de eveniment apreciată de Alice Barb. Reperul istoric inițial este anul 1971 când, împreună cu Dragoș Tănăsescu și Grigore Bărgăuanu, a participat la lansarea ediției princeps și semnatarul acestui comentariu (destinat Revistei Muzicale Radio).