Motto: „Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate,
Ce e rău şi ce e bine
Te întreabă şi socoate.”

Cum pot fi cunoscute mai uşor aspecte din istoria îndelungată şi mai ales îndepărtată a Conservatorului bucureştean (după mai bine de 140 de ani de activitate) dacă nu prin prisma a ceea ce s-a scris despre el? Răsfoind paginile ziarului „Viaţa studenţească” dintr-un deceniu – anii 1961-1970, imaginea Conservatorului din acea vreme se înfiripă treptat, de la o cronică muzicală la alta.

Pentru început, câteva cuvinte ale lui Marin Sorescu realizează o localizare şi o descriere a clădirii atât de binecunoscută nouă astăzi: „Într-o zi ţi-ai aruncat ochii pe un afiş: „Studioul experimental al Conservatorului Ciprian Porumbescu – Opera „Tânăra gardă” – interpretează clasele de operă... La data anunţată descopereai în preajma Cişmigiului profilul impunător al Conservatorului. Deschideai cu emoţia îndrăgostitului care merge la prima întâlnire – uşa studioului. Te-a uimit mai întâi sala: o sală cu care s-ar mândri orice teatru muzical, construită după toate legile artistice, cu uşi capitonate, cu fotolii îmbrăcate în pluş [...]. Dar marea descoperire a fost spectacolul însuşi, în interpretarea acelor tineri [...]”¹. Iată o primă impresie-mărturie despre un gen de activitate susţinută în cadrul Conservatorului: sala de operă găzduia odată spectacole care adunau un public larg, impresionau, şi rămâneau consemnate într-o revistă adresată studenţilor! „Un spectacol remarcabil” îşi intitulează Costin Miereanu² cronica entuziastă despre premiera operei „Slujnica stăpână” de G. B. Pergolesi, jucată în spatele „uşii Studioului” de studenţi ai Conservatorului, în regia lui Eugen Gropşanu, a scenografului G. Florescu, sub conducerea muzicală a lui Grigore losub. După cum apare relatat în articolul lui Cristian Mihăilescu – „Operete româneşti la Conservator”³, Grigore losub a dirijat cu succes „Harţă răzeşul” şi „Piatra din casă”, două creaţii ale lui E. Caudella (orchestrate de V. lusceanu), în colaborare cu Jean Brînzescu (primul regizor român al Oedip-ului enescian), dirijorul mai sus menţionat realizează „Un spectacol valoros”⁴: anume opera „O noapte furtunoasă” a lui Paul Constantinescu, eveniment despre care Dan Buciu scrie câteva cuvinte elogioase, apreciindu-i pe cântăreţii Aris Ohanesian (Ipingescu), Mircea Mihalache (Spiridon), Jean Bănescu (Jupan Dumîtrache) şi îndeosebi pe Cristian Mihăilescu – un „Veturiano foarte bine realizat”⁵. Alte opere prezentate în Studioul Conservatorului de studenţii claselor de canto au fost „Don Pasqualle” de Donizetti – „un spectacol antrenant, plin de vervă şi umor”⁶, şi „Traviatta” de G. Verdi – o variantă inedită, „scoasă din rutina supărătoare a multor montări anterioare”⁷ (la Opera Română) – ambele caracterizări aparţinând lui Dumitru Avachian.

Ecouri mai puţin pozitive (rare, dar existente) le-a stârnit reprezentaţia „Boema” interpretată de clasa de canto a anului V: „«Informația Bucureștiului» a inserat în paginile sale o cronică ce face praf și pulbere această producție studențească, considerând-o ca «o copie liliput a originalului de la Operă» ”⁸. Cristian Mihăilescu include citatul ironic de mai sus în replica sa la articolul în care spectacolul cu pricina este aspru criticat; el argumentează lipsa de coeziune a acestuia (singurul „defect” recunoscut) prin înlocuirea în ultimul moment a doi protagonişti din roluri-cheie cu solişti de la Operă, neintegraţi suficient de bine în ansamblul studenţesc. Indiferent de a cui parte era dreptatea, luarea de poziţie şi susţinerea publică a colegilor studenţi este remarcabilă.

„Incontestabil, stagiunea muzicală a Studioului Conservatorului s-a impus definitiv în viaţa muzicală a Capitalei”⁹ – această frază uimitoare o scria tot C. Mihăilescu în anul 1967, într-o cronică referitoare la unul din numeroasele concerte oferite de cel mai reprezentativ cor al facultăţii – corul Madrigal. La un moment dat, fiecare apariţie scenică a acestuia provoca mari dificultăţi cronicarilor, care nu mai ştiau sub ce formă să prezinte la superlativ prestanţa lui deosebită!... Din fericire, acesta nu este un caz singular! Mulţi alţi studenţi ai Conservatorului bucureştean s-au impus în viaţa muzicală a timpului, atât în ţară, cât şi peste hotare, activitatea lor concertistică devenind subiect de mare interes pentru publicul de pretutindeni. Costin Miereanu şi Cristian Mihăilescu, doi critici consecvenţi (şi studenţi în Conservator), dezvăluie cititorilor ziarului „Viaţa studenţească” cele mai importante realizări ale colegilor, printre care des amintite sunt cele ale instrumentiştilor: Dan Grigore, Radu Lupu (fost student al profesoarelor Florica Musicescu şi Cella Delavrancea)¹⁰, Valentin Gheorghiu – pian, Cornelia Bronzetti – vioară, Aurelian Octav-Popa – clarinet; şcoala românească de canto este şi ea bine reprezentată prin prisma studenţilor Octav Enigărescu, Ludovic Spiess sau Marina Krilovici. Aceasta din urmă, admisă la Conservator după două încercări nereuşite, a avut o evoluţie artistică fulminantă, cucerind marile scene europene, precum şi trofee ale unor importante concursuri naţionale şi internaţionale. Astfel, ideea conform căreia Conservatorul „Ciprian Porumbescu” se constituia încă de pe atunci (anii '60) într-un nucleu puternic al şcolii muzicale româneşti – este bine evidenţiată în cronicile vremii.

Propagarea muzicii clasice a fost intensă în acea perioadă, mărturie stând una dintre iniţiativele Conservatorului: „Pentru a oferi amatorilor de iniţiere muzicală cunoştinţele elementare unei mai profunde înţelegeri ale acestei arte, [s]-a propus înfiinţarea unei Universităţi muzicale”¹¹. Cultivarea unui public adecvat „muzicii grele” nu este un lucru simplu, dar reduce semnificativ numărul întâmplărilor penibile din sălile de concert... Profesori şi studenţi din Conservator au fost cooptaţi pentru manifestări muzicale organizate în Universitate, numele soliştilor concertişti fiind (în mare parte) aceleaşi, în paranteză fiind spus, nu pare să fi protestat nimeni că violonistul Isaac Stem a oferit un recital doar în Studioul Conservatorului!¹²...

Cronicile „Vieţii studenţeşti” dezvăluie şi alte activităţi ale instituţiei citată mai sus; bunăoară, faptul că a fost gazda – ori promotoarea – unor manifestări mai deosebite. Una dintre acestea este semnalată de Sever Tipei în articolul intitulat „Spectacole de muzică şi proiecţii”¹³, în Conservator au fost organizate audiţii interesante (trebuiesc amintite aici „Wozzeck” de A. Berg, „Electra" şi „Salomeea” de R. Strauss sau „Aşteptare” de A. Schonberg!). Dar mai mult decât atât, „Simfonia a IX-a” de G. Mahler, respectiv „Parsifal” de R. Wagner au constituit subiectul unor experienţe sincretice: de integrare în contextul muzical al unor imagini artistice originale şi jocuri de lumini. Ce păcat că ideile bune sunt abandonate, de obicei, primele! De atunci nu s-au mai semnalat asemenea evenimente, în ciuda succesului avut.

Se ştie că sunetele şi imaginile se află mereu într-o strânsă legătură, natura fiind exemplul cel mai la îndemână. Şi coroborarea în muzică a celor două elemente conduce către rezultate dintre cele mai interesante. Un experiment ce avea în vizor tocmai această relaţie l-a constituit înfiinţarea unui cineclub în cadrul Conservatorului. Bine-nţeles că ideea era în concordanţă cu ideologia comunistă, însă aspectele ce puteau fi abordate în cadrul acestuia, colaborarea muzicienilor cu cineaştii deschid noi orizonturi de ambele părţi. C. Mihăilescu anunţă lansarea acestui proiect, precum şi obiectivele lui: pe lângă filmele de artă ce urmau să fie prezentate seară de seară în Studio, se preconizau discuţii pe teme precum: „Sunet şi muzică în film”, „Einstein despre muzica de film”, sau „Ritmul muzical şi ritmul cinematografic”¹⁴ – de mare interes chiar şi pentru muzicienii de azi! Din păcate, nu trece nici măcar o jumătate de an, şi acelaşi Cristian Mihăilescu anunţă cu regret încetarea activităţii cineclubului¹⁵. În final s-a dovedit că şi dozele „homeopatice” ajută, dovadă vie fiind realizările compozitorilor români în muzica de film.

Tot din paginile ziarului „Viaţa studenţească” aflăm că o altă ramură a muzicii – cea electronică – a găsit un teren fertil dezvoltării sale în Conservator: „în ultimul timp [...] a devenit un real centru de propagare a artei muzicale prin mijloacele ei cele mai directe, dincolo de specificul pedagogic. De aproape un an, electronica, acest copil teribil al secolului [...] şi-a găsit ecou pentru prima oară la noi în laboratorul de fonologie înfiinţat la Conservator”¹⁶. Primele experimente reuşite în acest domeniu se considerau a fi cele aparţinând lui lancu Dumitrescu, Dan Mercureanu şi Dinu Petrescu, asistaţi, în primele faze, de inginerul de sunet Traian lonescu. Iată, deci, că şi începuturile muzicii electronice româneşti sunt legate de existenţa Conservatorului bucureştean. S-ar părea că „în epoca celor mai cutezătoare descoperiri ştiinţifice, omul nu se poate lipsi de binefacerile artei”¹⁷ , integrând acesteia surse şi mijloace de expresie moderne.

Evident, instituţia n-a parcurs deloc o „viaţă” monotonă. „Cromatica” activităţilor a fost, dimpotrivă, una vie (la figurat, dar şi la propriu, căci holul Conservatorului a găzduit nu o singură dată expoziţii de pictură a studenţilor Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu”¹⁸). Altfel spus, aspectul educaţional – extrem de valoros, recunoscut pe plan internaţional (datorită şcolii de interpretare, de compoziţie etc...) n-a fost unicul plan proeminent în istoria Conservatorului; el s-a impus şi în viaţa culturală bucureşteană, neizolându-se în nici un „turn de fildeş”. Numele acestuia era specificat cu ocazii multiple: concerte, concursuri, expoziţii, activităţi şi iniţiative diverse.

În concluzie:
„Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate,
Ce e rău şi ce e bine
Te întreabă şi socoate.”¹⁹

Propun acest motto tinerilor muzicieni în speranţa că, respectându-l, vor putea scrie în continuare o istorie şi mai bogată a actualei Universităţi Naţionale de Muzică din Bucureşti.



Note:
¹ Sorescu, Marin – Curatul sunet al perfecţiunii, apărut în ziarul Viaţa studenţească, anul VII, nr.3, din 10 februarie, 1962, pag.5.
² Miereanu, Costin – Un spectacol remarcabil, apărut în Viaţa studenţească, anul IX, nr.7, din 4 aprilie, 1964, pag.13.
³ Mihăilescu, Cristian – „Operete româneşti la Conservator” apărut în Viaţa studenţească, anul IV, nr.12, din 19 martie, 1969, pag.7.
⁴ Buciu, Dan – Un spectacol valoros, în Viaţa studenţească, anul XI, nr.40, din 3 decembrie, 1966, pag.9.
⁵ Idem.
⁶ Avachian, Dumitru – Spectacole studenţeşti, apărut în Viaţa studenţească, anul XI, nr. 6, din 8 februarie, 1966, pag.9.
⁷ Avachian, Dumitru – Studioul Conservatorului „Ciprian Porumbescu”, apărut în Viaţa studenţească, anul X, nr.20, din 14 decembrie, 1965, pag.8-9.
⁸ Mihăilescu, Cristian – „Boema” la Conservatorul bucureştean, apărut în Viaţa studenţească, anul X, nr.11, din 18 martie, 1967, pag.9.
⁹ Mihăilescu, Cristian – Efervescenţă artistică, apărut în Viaţa studenţească, anul Xn, nr.20, 20 mai, 1967, pag.9.
¹⁰ Vezi articolul lui Mihăilescu, Cristian – Concertele marilor speranţe din Viaţa studenţească, anul XII, nr.3, din 21 ianuarie, Î967, pag.8.
¹¹ George Bălan – Universitatea naţională a studenţilor, apărut în Viaţa studenţească, anul VIII, nr.21, 2 noiembrie, 1963, pag.8.
¹² Informaţie extrasă din articolul lui Dima, George - De vorbă cu Isaac Stern, apărut în Viaţa studenţească, anul X, nr.17, din 2 noiembrie, 1965, pag.11.
¹³ Tipei, Sever – Spectacole de muzică şi proiecţii, din Viaţa studenţească, anul IX, nr.9, din 29 aprilie, 1964, pag.13.
¹⁴ Vezi articolul lui C. Mihăilescu – Filmul la Conservator din Viaţa studenţească, anul X, nr.21, 21 decembrie, 1965, pag.5.
¹⁵ Mihăilescu, C. – Filmul la Conservator, apărut în Viaţa studenţească, anul XI, nr.16, din 23 aprilie, 1966, pag.5.
¹⁶ Mihăilescu, C. – Studioul electronic al Conservatorului „C. Porumbescu” apărut în Viaţa studenţească, anul XIII, nr.41, din 27 noiembrie, 1968, pag.7.
¹⁷ Fragment extras din conferinţa lui George Bălan – Studenţii şi muzica „grea”, din Viaţa studenţească, anul VII, nr.2, 25 ianuarie, 1962, pag.1-6.
¹⁸ Acest anunţ apare în Viaţa studenţească, anul XII, nr.11, 18 martie, 1967, pag.9.
¹⁹ Eminescu, Mihai – Glossă.