Impresii despre InnerSound, ediția I
(Irina Nițu – 31 august 2012)

Privind retrospectiv ediția de debut a Festivalului InnerSound, mă gândesc cu plăcere la cele trei zile (28-30 august 2012) dedicate muzicii de către organizatorii săi, Diana Rotaru, Sabina Ulubeanu, Cătălin Crețu. Și aceasta deoarece am găsit un echilibru între durata festivalului, numărul evenimentelor aferente fiecărei zile, conținutul și forma lor de manifestare. La modul general, impresiile sunt pozitive, iar speranțele în ediția următoare, mari.

Ideea popularizării muzicii timpului prezent, alăturarea ei de muzici ale timpului trecut, interpretarea în spații mai mult sau mai puțin convenționale, asimilarea cu creatorii ei și interacțiunea cu aceștia mi s-au părut încercări reușite de a situa publicul pe același nivel cu tendințele componisticii și artelor actuale (expoziția de fotografie din cadrul InnerSound, deși incognito, este un început).

Doza dintre „vechi” și „nou”, dintre „tradițional” și „altceva” (antinomia nu-mi aparține, ci am reținut-o, venind din partea unui tânăr spectator al festivalului) a reușit să capteze atenția, creând potențiali „melomani” pentru astfel de evenimente.

Gândindu-mă în continuare la conținutul concertelor din festival, am constatat impactul puternic pe care l-au avut manifestările multimedia asupra spectatorilor. Aceștia au avut ocazia să se familiarizeze cu instalația lui Cătălin Crețu concretizată în spectacolul InnerDust împreună cu Mihaela Kavdanska, să îi înțeleagă „mecanismele” (softul folosit, muzica, efectele video și mișcările dansatorului) interacționând direct cu cel care le-a însuflețit. Compozitorul Henry Vega (Olanda) a prezentat la rândul său modalitatea prin care își creează sonoritățile pieselor, demonstrând utilitatea mijloacelor electronice și a hazardului în muzica sa, lăsându-i pe curioși să le testeze personal. A „convins” îndeosebi prin spectacolul Wormsongs (realizat în colaborare cu Anat Spiegel – voce și Emmanuel Flores – live video) ale cărui incantații minimal repetitive și proiecții video halucinante au vrut să transmită ideea concilierii între tehnologia modernă și spiritul muzicii ancestrale.

Vocea a jucat un rol important în ansamblul festivalului, datorită interpreților invitați. Mă refer la Irina Ungureanu, Anat Spiegel și Irinel Anghel (enumerate în ordinea apariției în concerte). Aria de John Cage și Stripsody de Cathy Barberian au demonstrat prin complexitatea lor calitățile vocale și cele actoricești ale sopranei Irina Ungureanu, interpretă în adevăratul sens al cuvântului (calități etalate și în SerpenS, spectacolul multimedia semnat Diana Rotaru – muzică, Mihai Cucu – video, Lucian Martin – coregrafie). Vocea caldă și pătrunzătoare a lui Anat Speigel a cucerit aplauzele publicului în spectacolul Wormsongs dar și într-un scurt-metraj prezentat în seara de film, intitulat Soul Seek, regizat de Sjaron Minailo. Finalul festivalului i-a aparținut lui Irinel Anghel cu spectacolul „Why Not?”, în care muzica electronică live, vocea și coregrafia i s-au datorat, la fel ca și atmosfera specială creată prin reguli noi de „joc” propuse spectatorilor.

Întâlnirile în timp și spațiu, titlul concertelor care și-au menținut alura tradițională, au adus în mijlocul publicului interpreți valoroși și creații din diverse perioade ale istoriei muzicii. Prin succesiunile de piese scurte pentru instrumente solo, adecvate acusticii sălii din incinta Muzeului Țăranului Român s-a realizat o pendulare între trecut și prezent, înlăturându-se astfel ideea incompatibilității lor. Ana Chifu (flaut), Maria Chifu (fagot), Alexandru Tomescu (vioară), Irina Ungureanu (soprană), Tamara Dica (violă), Laura Buruiana (violoncel) au fost cei care au demonstrat valențele instrumentelor atât în creații clasice, cât și contemporane.

Alt eveniment bine primit de public a fost seara de film, o adevărată premieră. Scurt-metrajele au beneficiat de muzică live interpretată de instrumentiști în curtea Muzeului Țăranului Român. Ideile regizorale au fost interesante, personale, diverse, trădând sfera de interes a fiecărui regizor în parte (Mirona Radu, Mihai Cucu, Emmanuel Flores, Oana Nechifor, Adriana Sandu, Alina Mihalache, Ana Niță). Compozitorii au fost la aceeași înălțime, dovedind o intuiție și o adaptabilitate demne de oameni cu mai multă experiență în domeniu. Felicitări deci Sabinei Ulubeanu, lui Darie Nemeș Bota, Dianei Gheorghiu, Corneliei Zambilă, Cristinei Uruc, lui Cristian Lolea și Victor Colțea. Personal, le doresc cât mai multe evenimente similare care să-i motiveze să compună în continuare muzică de film.

Închei acest periplu prin ediția întâi a Festivalului InnerSound cu încrederea că segmentele mai puțin reușite s-au evidențiat de unele singure și că ele vor fi anticipate de acum încolo prin prisma experienței organizatorice deja acumulate. Astfel, InnerSound are șanse mari să devină un punct de reper în calendarul evenimentelor din București dedicate muzicii (și artelor) contemporane.