Exerciţii de admiraţie
(Irina Stănescu – 28 februarie 2007)

Aula Palatului Cantacuzino a fost întotdeauna martora unor evenimente deosebite, iar recent, din ce în ce mai numeroase şi semnificative. Festivaluri, lansări de cărţi, expoziţii, concerte – s-au perindat în faţa unui public atras de propunerile culturale respective.

Una dintre acestea a avut loc marţi, 27 februarie, 2007. Şi pe bună dreptate merită a fi caracterizată drept deosebită: Archaeus, ansamblu extrem de activ, prezent des în viaţa muzicală actuală bucureşteană a urcat pe scenă prezentând spectatorilor un program de muzică românească. Deconcertante şi solicitante în acelaşi timp as putea defini Exercţiile de admiraţie, compoziţiile lui Liviu Dănceanu, interpretate de cei şapte membri ai formaţiei (Anca Vartolomei – violoncel, Rodica Dănceanu – pian, Dorin Gliga – oboi, Ion Nedelciu – clarinet, Şerban Novac – fagot, Alexandru Matei – percuţie, Ion Marius Lăcraru – vioară) şi Liviu Dănceanu – conducătorul lor muzical. Exerciţiile sale sunt o sursă de meditaţie asupra ceea ce înseamnă admiraţia, şi ce poate ea declanşa; împlinirea, desăvârşirea fiinţei şi împăcarea sunt câteva răspusuri date de însuşi compozitorul.

Obiectul admiraţiei îl constituie douăzeci şi una de naţii, respectiv, de culturi muzicale diferite pe care Liviu Dănceanu le-a portretizat în sunete, oferind publicului păreri subiective, concise dar pătrunzătoare la adresa: scoţienilor, polonezilor, ţiganilor, hinduşilor, maghiarilor, chinezilor, germanilor, armenilor, japonezilor, românilor, ruşilor, spaniolilor, americanilor, laponilor, arabilor, evreilor, englezilor, grecilor, francezilor, ucrainienilor şi italienilor. Întreaga enumerare corespunde înşiruirii celor 21 de piese, toate duo-uri instrumentale, combinaţii ale instrumentelor din ansamblu, şi reprezintă totalul Exerciţiilor de admiraţie, op.101 compuse de Liviu Dănceanu.

Piesele au fost precedate de fiecare dată de... bancuri ilustrative la adresa respectivului popor (sau etnii), rostite fie de prezentator, fie de cei prezenţi în sală! Încă un experiment realizat ad hoc de compozitor: acela de a transforma publicul în actor, slujindu-se de o trăsătură specifică neamului românesc – umorul... Portretele s-au succedat unul după altul, atât cele muzicale, cât şi cele „literare”, ambele tratând aspecte pozitive, esenţiale sau individualizante ale naţiei în cauză. Scoţienii, bunăoară, au fost ilustraţi (de oboi şi clarinet) prin pasaje muzicale care trimiteau cu gândul la instrumentul lor tradiţional, cimpoiul; ţiganii – prin spiritul pasional şi ritmurile pregnante (de către pian şi vioară); hinduşii – cu ajutorul violoncelului şi oboiului, respectiv imitaţii ale cântului netemperat, oscilant; germanii – prin multiple fragmente aluzive la tradiţia lor muzicală, teme din fugile lui J. S. Bach fiind transformate şi alăturate unor alţi reprezentanţi ai spaţului german (şi austriac) precum Mozart, Schubert sau Wagner. Exemplele pot continua, dar nu ar fi la fel de „vii” precum muzica.

Portretele şi schiţele şi-au păstrat individualitatea până la ultimul, rezultând în final cele 21 de piese cu tuşe timbrale specifice, admirative... O încercare reuşită de a trezi sensibilitatea şi alte sentimente nobile celor prezenţi în sala de concert! La aceasta a concurat inclusiv interpretarea oferită de membrii Ansamblului Archaeus. Deşi doar cu o seară înainte au putut fi ascultaţi într-un alt concert la fel de solicitant, ei au oferit publicului de fiecare dată demonstraţii de profesionalism şi pasiune.