CINE EŞTI TU, MARIUS ŢEICU?
(Smaranda Oțeanu-Bunea – 5 februarie 2013)

Când am auzit că buna mea prietenă, DANIELA CARAMAN- FOTEA – unul dintre cele mai importante condeie ale criticii muzicale româneşti, scrie o carte despre ŢEICU, într-un fel, am invidiat-o, dar mi-am dat seama rapid, că se joacă cu o bilă de foc, este o muncă uriaşă.

În primul rând, pentrucă MARIUS, semnează o creaţie impresionantă, nu numai ca număr de opus-uri – ceeace este foarte important, de altfel, dar cine nu poate lua în seamă, că majoritatea paginilor sale au penetranţa şi statutul şlagărelor, că au străbătut deceniile cu aceeaşi prospeţime, că după ani buni, şi azi, tineri solişti le descoperă farmecul, şansa unei audienţe maxime. Apoi, cum poţi tria, cum poţi clasifica, dacă aventura lor, prin lume, nu s-a încheiat, şi deşi există suişuri şi coborâşuri de audienţă – perfect valabile pentru oricare capodoperă clasică, preclasică etc. – oricând pot apărea surprize, reveniri spectaculoase. De fapt, este vorba de uriaşul talent al unui compozitor de top, pe care cu greu poţi să-l cuprinzi în filele unei cărţi, o poveste palpitantă la care, oricând, DANIELA CARAMAN-FOTEA, dacă vrea, poate găsi variante de continuare, de abordare a ofertantelor subiecte – vezi lumea muzicii de film, Marca ŢEICU, sau a spectacolelor de revistă, sau a musical-urilor sau, ce să mai vorbim de şlagăre… Sigur, a fost o vreme, în care Ţeicu şi generaţia lui, spărgeau audienţa la radio, televiziune… Nimeni nu se poate întoarce acolo, pentru că, altele sunt coordonatele sound-ului modern, şi nimeni nu poate opri boom-ul formaţiilor şi soliştilor de ultimă oră, şi nici nu poate dirija gustul, opţiunile tinerilor. Dar, fără acea perioadă, extrem de laborioasă pentru condeiele debutante de acum 3-4 decenii, am fi fost azi, ca în deşert, nişte copiatori, fără trecut, fără istorie, fără experienţa maeştrilor..., fără gloria unor prestigioase condeie, care şi astăzi, sunt exemple de mare meserie, pentru oricare dintre aspiranţii la titlul de vedetă. Şi, chiar dacă tăvălugul timpului este neiertător, iar posturile de radio de tot felul promovează cu obstinenţă pseudo creaţii, la derută, fiţi atenţi că reluarea unor hit-uri care au făcut epocă pe vremea de glorie a Margaretei Pâslaru, Angelei Similea, Corinei Chiriac, unele şi cu hlamide sonore noi, cu solişti foarte – foarte tineri, au un impact grozav şi intră cu aplomb în rândul pieselor de succes, de azi! Cum este cu putinţă? Simplu. Liniile melodice uşor de reţinut, sensibilitatea, frazele inspirat arcuite – totdeauna vor intra în sufletul publicului. „Cine eşti tu?”, „Unde eşti copilărie?”, „Dragoste la prima vedere”, „Frumoasele duminici”, „A opta minune”, „Oameni”, „Strada mea”... – pe orice scenă, în oricare context, oricînd, vor cuceri. Asta-i sita timpului!

Şi, mai este ceva: este adevărat, Marius Ţeicu, face parte din elita compozitorilor români, dar printre acei foarte puţini pe care timpul nu şi-a pus amprenta. Este MARIUS cel dintotdeauna, elegant la vorbă, echilibrat în declaraţii, luminos, gata să-ţi fie util, dacă poate, să-ţi îndrepte paşii profesiei acolo unde trebuie să ajungi, nu răbufneşte cu răutăţi nici măcar la adresa duşmanilor, are o veşnică tinereţe – aşa cum este şi muzica lui. Nu ştiu ce mai face musicalul „Mary Poppins”, pe unde stau ascunse partiturile pentru filmele lui Gopo, Elisabeta Bostan, cele din celebra revistă „Savoy, Savoy” sau peliculele excelentelor show-uri de televiziune, create de bagheta lui Titus Munteanu... Habar n-am, dar astfel de bijuterii vor străluci oridecâte ori vor fi aduse în prim-plan şi ferească Dumnezeu să fie alăturate unor katch-up-uri de astăzi, pentrucă odată mai mult înţelegi că maşina last cry, de făcut fum, se defectează iute-iute.

Nu o invidiez pe DANIELA CARAMAN-FOTEA că trudeşte la cartea despre ŢEICU...