PETER PAN – IUBIT DE COPII
(Smaranda Oțeanu-Bunea – 19 februarie 2015)

În fine, a intrat și PETER PAN (formula musical-ului scris de LAURENȚIU PROFETA) în repertoriul OPEREI COMICE PENTRU COPII. Era așteptat, este iubit și, faptul că biletele s-au epuizat pentru tot sezonul înainte ca producția să fi fost gata de premieră, asta explică odată mai mult, că a fost vândut titlul, sub brand-ul atât de popular al OCC. Dincolo de titlu însă, a fost surpriza curajului unei tinere regizoare în a se aventura în fantezia distinsului scoțian J.M. Barrie, care din 1904 și până azi, de când l-a inventat pe PETER PAN, în amintirea fratelui său care a murit la vârsta de 14 ani, lăsându-i o imensă durere în suflet – a pus pe jăratec mințile a zeci și zeci de producători, pentru cele mai curioase variante de transpunere, de la desene animate, la musical-uri, piese de teatru...

Deci, o tânără regizoare, Antoaneta COJOCARU, care cu abilitate trece peste varii obstacole, are înțelepciunea de a colabora și a se sprijini pe talentul unor mari vedete (VICENȚIU ȚĂRANU, ANDREI LAZĂR, DANI FILIPESCU, GABY DAHA, RALUCA OPREA, IOANA BITERE, OANA ȘERBAN, ȘTEFAN SCHULLER), pe harul minunaților BALERINI, precum și pe copiii JENIFER, ROBERTA, BOGDAN – cei care și-au înțeles rolurile, care au dat liber fanteziei, tocmai pentru a intra în lumea visului și a convinge și pe cel mai mic spectator. Nu de altceva, dar una este să mergi pe mâna unui artist de top și alta este să lucrezi cu tineri fără experiență – așa cum am văzut și în spectacole și în repetiții, cărora simultan trebuie să le predai și abecedarul mișcării scenice. Mă întreb cum de a alcătuit sau acceptat regizoarea distribuțiile, astfel încît să fie obligată să opereze cu viteze diferite, pentru ca, abia după multe săptămâni de repetiții – plantate incomod seara – să poată ajunge la final...

Îi recunosc nu numai curajul, dar și abilitatea de a descrie simpaticele aventuri ale lui Peter Pan, simplu, direct, fără simboluri aiuristice (prin care unii regizori își ascund lipsa de inspirație), cu un aer proaspăt – pe care nu l-am mai simțit de la formidabilul balet ALBĂ CA ZĂPADA. Altfel spus, totul la vedere, fără să-și ascundă unele stângăcii, fără să mascheze unele lungimi prin cine știe ce artificii, cu entuziasm și sinceritate în discurs. Ceea ce a dus, inevitabil, la construcția unei producții tinerești, care merită atenție!

Sigur, ca orice regizor la început de drum, a supraîncărcat scena cu proiecții de nori, cu drone, cu zborul lui Peter Pan, cu pozele mamelor care plâng după copiii dispăruți (la acest truc ar putea renunța, pentru că este ieftin de tot), cu ploaia de steluțe, cu alaiuri spectaculoase – vezi scene cu CROCODILUL – excelent Andrei Lazăr și Căpitanul HOOK – inegalabil Dani Filipescu...

O îngrămădeală uneori atât de mare, încât sunt sufocate chiar momentele cheie – precum celebra confruntare HOOK – CROCODIL. Iar balerinii se sacrifică amuzați pe altarul artei, plimbându-se pe rotile, devenind actori, moderatori, figuranți, animatori – orice, dar numai balet nu fac, pentru că, oricum, cei doi pași din LAMENTO-UL „În țara de nicăieri”, cu tot efortul unui artist și coregraf cu recunoscută experiență, Cătălin Caracaș, nu pot suplini marea absență măcar a unui dans pregnant (chiar, apropo de Muzică, făcând saltul de la amatori la profesioniști, oare nimeni nu s-a gândit la o variantă mai actuală a orchestrației Maestrului PROFETA, un muzician care tot timpul a fost în pas cu cel mai nou sound, cu preferințele ascultătorilor?!).

În fine, este aici o cheie care merge perfect la inima copiilor: o lume animată, colorată, pitorească (de reținut doar costumele piraților, ale neamului crocodililor, semnate de Francisca Cioancă), din care străbat cîntecele Mamei (formidabilă Gaby DAHA – voce, interpretare de clasă), în cuplu cu șarmantul Mr. DARLING, alias Vicențiu Țăranu, șlagărul Crocodilului pe care toată lumea trebuie să-l creadă că dacă vrea, înghite tot NILUL (rămâne antologică creația lui Andrei Lazăr), jocul dezinvolt etalat de Jennifer și Roberta, fiecare desenând în felul ei minunatul portret al ZÂNEI – de la făptura zglobie, neastâmpărată (Jennifer), la cea delicată, rușinoasă, timidă (Roberta)... (Oare, iar mă întreb cu uimire, cum de tinerele noastre talente nu au fost distribuite în rolurile de anvergură? Urmărește cineva ca nulitățile să alunge din scenă talentele? Ar fi prea de tot...)

Și, nu mai vorbesc de portretul eroului nostru, cu meșteșug și dăruire conturat de Raluca Oprea, Ioana Bitere (așa se cam practică în lume, rolul Peter Pan, să fie încredințat unei femei adulte) – fiecare cu personalitatea ei, cu diferite nuanțe de joc, de frazare muzicală; de delicata apariție, plină de sensibilitate a Oanei Șerban – în Wendy, de Fang Shuang – pe care copiii îl aplaudă în Cpt. Hook (doar atunci când Dani Filipescu este Mr. Darling), chiar și de Eliza Lassel, în rolul simpaticei cățelușe Nana, care face tot ce să poate să ne convingă că... e bine să fii câine! De luminile, sunetul care dau sens poveștii (maeștrii Traian Marin, Cornel Vladu, Stere Enișor).

Da, este un spectacol care, cu toate lipsurile sau exagerările (ar fi mult de discutat despre decorurile greoaie, unele inutile, care-ți taie cheful de orice turneu, despre desenul bătrânicios al unor costume) – poartă marca îndrăznelii, a curajului, a exprimării fără arabescuri și false filozofii și, merită reținut numele ANTOANETEI COJOCARU, poate, cine știe, se împrietenește, spre binele teatrului, și cu FLAUTUL FERMECAT!