În atenţia melomanilor:
DINU LIPATTI – legendă a nemuririi
(Smaranda Oțeanu-Bunea, muzicolog – 23 noiembrie 2006)

„Cu sentimentul umilinţei şi respectului pentru desăvârşitul muzician pe care-l cunoaştem doar din înregistrările lăsate moştenire lumii...”, Florica Gheorghiescu (cunoscuta realizatoare de la Televiziunea Română), a strâns de-a-lungul anilor documente, mărturii – după cum se confesează chiar domnia sa în introducerea culegerii "Dinu Lipatti – o legendă a nemuririi". Este în cuvântul său un ton amar, o nuanţă de revoltă, pentrucă, numeroasele călătorii, contacte cu artişti importanţi, impresari, diriguitori de viaţă artistică au convins-o, dacă mai era necesar, că din păcate, despre valorile noastre, despre eminenţele muzicii româneşti, realmente, foarte puţine informaţii circulă în lume. Nu crede în motivaţia că ţările mici nu au şanse de afirmare şi speră, cu firea-i optimistă că, oricând, (dacă se poate, însă, în ritm galopant), timpul pierdut poate fi recuperat. Vorbe pline de adevăr, completate şi de gândurile Olguţei Grigorescu (deasemenea, o distinsă muziciană, om de Radio din topul profesioniştilor şi realizatoarea unui ciclu de emisiuni închinate lui Lipatti) – coautoarea cărţii de faţă: „În 19 martie 2007, Dinu Lipatti ar fi împlinit .. 90 de ani. Dorim ca această carte să fie un omagiu ...omului de cea mai elevată natură, un adevărat model de care avem nevoie atât de mult astăzi”.

Şi, aşa începe o „călătorie”, aş spune, captivantă, care nu te plictiseşte, nu te oboseşte, care te conectează rapid la filele ei. Poate fi citită de oricine, poate fi deliciul lecturii pentru un meloman, excelentă documentare pentru un tânăr muzician, şi nu numai. Te plimbi pe la Viena, neapărat la Musikverein – unde Lipatti a cântat în 1941, acompaniat de filarmonica bucureşteană, la pupitru George Georgescu, fără a ocoli sala Conservatorului, unde în 1933 Lipatti a obţinut locul ll la Concursul internaţional de pian. Apoi la Şcoala Normală din Paris, pe Bulevardul Malherbe, instituţie fondată de Alfred Cortot, cel cu care a studiat Lipatti, acolo unde Nadia Boulanger l-a descoperit şi nu a contenit niciodată să-l numească "unul dintre cei mai mari pianişti care au existat vreodată". Zeci de mărturisiri, de la Roman Vlad la Igor Markevich, la Yehudi Menuhin, Lorry Wallfish..., de la celebrităţi dar şi de la profesori, colecţionari, moderatori de Radio, jurişti de prin lume, precum şi evocări româneşti (amintesc doar de Maria Fotino, Valentin Lipatti, Lola Bobescu). Amintiri, destăinuri, povestiri despre severitatea studiului, felul de a fi a celui de neegalat – majoritatea într-o exprimare orală, deloc rigidă, patima, exaltarea, repetiţia chiar, excluderea convenţionalismului dau alerteţe, poezie, aş spune, "filmului" despre Lipatti. Despre mâinile sale, despre imaginaţia sa, felul său de a căuta febril în spatele notelor, despre... umorul său extraordinar prin care detona până şi emoţiile vreunui tânăr aspirant la celebritate... – totul se poate descoperi în culegerea semnată Florica Gheorghiescu, Olguţa Grigorescu.

O carte ce va vedea cât de curând lumina tiparului, pentru că până în martie – când, aşa cum aminteam, Lipatti ar fi împlinit 90 de ani – a rămas foarte puţin timp Şi, este bine să se ştie, că stelele, poate chiar nu mor niciodată, că un formidabil virtuoz român, cu multe decenii în urmă, îndemna toată suflarea să nu se mai folosească de Muzică. Dacă e cu putinţă, spera el visător – să o servească!