Cronica muzicală on-line | |
De la „OEDIP” la „Destinul unui geniu”
Festivalul Internaţional "George Enescu" – ediţia a XVII-a (Smaranda Oțeanu-Bunea, muzicolog – 19 septembrie 2005)
Unul dintre marile momente ale actualei ediţii este, fără
îndoială, prezentarea capodoperei „Oedip” pe scena Operei
Naţionale, mult discutata producţie, la vremea respectivă (premieră 2003), în regia şi scenografia lui Petrică
Ionescu. O reprezentaţie care aparţine acestui secol!
O desfăşurare hollywood-iană cu mult fast, cu planuri
suprapuse, cu ghilotina istoriei care cade necruţătoare
peste vremi, cu acentuarea elementelor de mister (formidabile
şi costumele lui Cătălin Arbore, cu o linie şi o cromatică
vizând nu numai epoca, dar şi învingerea timpului(!),
cu pedalare pe accentele tragice bine reliefate în naraţiune,
cu polifonizarea caracterelor atât de diferite ale celebrelor
personaje pentru ca, în vârf, detaşat, să
fie luminat destinul lui Oedip. O superproducţie care,
nemeritat, are o soartă tristă, pentrucă, din cauza
dificultăţilor de montare în ritmul obişnuit
al scenei lirice, (chiar şi pentru oricare alt spectacol
complicat) – nu poate fi programată în stagiunea curentă
ci, doar la ocazii, când există câteva zile care
să o încadreze şi să-i asigure spaţiul
necesar de pregătire.
Oricum, sălile sunt arhipline, se ascultă, se urmăreşte cu emoţie şi, dacă ne referim la OEDIP-ul creat de ŞTEFAN IGNAT (după varianta lui Essa Ruutunen) – succesul a fost total. Este rolul în care, iată, Ignat şi-a arătat din plin forţa talentului său, a trăit intens fiecare frază muzicală, a dezvăluit cu atenţie maximă gradaţiile, trecerile, metamorfezele, disperările, uimirile, curajul celebrului personaj-simbol, fiind vorba de pătrunderea fibrei, vibraţiei partiturii enesciene, dar şi de încărcătura, de jocul actoricesc de mare forţă. Sigur, am aplaudat-o şi Ecaterina Ţuţu (Sfinxul) – cu o rafinată şi inteligentă dozare a suspansului, a misterului, faţă-n faţă cu tragismul destinului pământean, pe Gabriela Drăguşin (Iocasta), pe Florin Diaconescu (Păstorul), ca să nu mai vorbesc de colaborarea excelentă a orchestrei Operei Naţionale (într-o formă de zile mari), cu excelenta baghetă a lui Michael Boder. Dar, ŞTEFAN IGNAT a fost vedeta serii, una dintre vedetele Festivalului! Aşa cum, vedeta simpozionului „Enescu şi America”, organizat de secţia culturală a Ambasadei SUA la Bucureşti – un eveniment la care au participat, printre alţii, Mark Taplin, însărcinatul cu afaceri externe al Ambasadei SUA la Bucureşti, John Sorensen – directorul proiectului „Enescu”, profesorul David Williams de la Colegiul Pella din Iowa... – a fost Mihai Cosma, autorul volumului „Destinul unui geniu”. Este o carte scrisă într-un ritm alert, concisă , atractivă, o carte pe înţelesul tuturor, dar pe care orice muzician şi-o doreşte în bibliotecă. O ediţie bilingvă, de lux, bogat ilustrată şi innobilată de un CD cu înregistrări din fonoteca de aur (Enescu – compozitor, pianist, violonist, dirijor), o apariţie editorială – şoc, într-un format modern, de buzunar. Realmente „o bijuterie” care, sperăm să aibă parte de o promovare internaţională binemeritată. |