Un mai vienez
(Smaranda Oțeanu-Bunea, muzicolog – 21 mai 2007)

Doar dacă te-ai întâmplat în miez de mai, la Viena, ai înţeles ce s-a dorit, de fapt, prin SAMPLING BUCHAREST. Adică, o particică de Bucureşti – pentru vienezi, pentru turiştii de pretutindeni, pentru toţi cei care s-au aflat pe-acolo, în trecere.

Cum treceai de Stephansdom şi intrai pe Kärntner Strasse, întâlneai tineri instrumentişti de la Liceul „Dinu Lipatti”, în focul unui recital serios, cu multă lume în jur. Doi paşi mai încolo, actorii Teatrului Metropolitan convingeau alte sute de curioşi că ritmurile noastre populare sunt formidabile. În Karlsplatz se pregătea o expoziţie de fotografii cu Bucureştiul istoric, dar şi cel modern. La sediul Teatrului Pygmalion (sediul Biroului de presă al manifestării), directorul Călin Mocanu furniza non stop informaţii despre programul, repertoriul companiilor româneşti – oaspete... Scenele din Prater şi Karlsplatz atrăgeau ca un magnet, iar teatrele de copii intrau în „jocul”, mai bine zis „focul” numit SAMPLING BUCHAREST, fără niciun trac, mai ales că o echipă vieneză, superprofesionistă, numită „Paradise” (sunetişti), le devenea instantaneu parteneră.

Aşa am simţit emoţia spectacolelor în aer liber – pentru că aceasta a fost oferta primită de „Creangă”, „Ţăndărică” şi Opera Comică pentru Copii, de la staff-ul manifestării-maraton, iar cele şase reprezentaţii ale OCC, la orele 12.00 şi 15.00, în zilele de 12, 13, 14 mai în Prater, Karlsplatz şi iar Prater – au fost mai mult decât o provocare. Şi, dacă 30 de minute înainte de primul gong, părea că totul era pustiu în jurul nostru, când muzica baletului PYGMALION (balet de buzunar în regia şi coregrafia lui Mihai Babuşka) inunda parcul, esplanada din faţa scenei se umplea de curioşi, de plimbăreţi, de copii, de artişti români angajaţi în formaţiile vieneze, de cete de italieni, japonezi extrem de generoşi în aplauze şi ovaţii pentru soliştii Oana Popescu, Cătălin Caracaş, Oana Bădănoiu, Bianca Stoicheciu, Vicenţiu Popescu, Mircea Ioniţă, Florentina Răducu, Georgiana Stroe, pentru baritonul Daniel Filipescu şi actriţa Sorina Tiron...

Vedeţi dv., la Viena nu-i simplu să concurezi duminica, în miez de zi, cu toţi credincioşii care vin la Messa de la Karlskirche. Nu-i o bagatelă să-i convingi pe cei care respiră muzică de dimineaţă şi până în miez de noapte că şi tu, companie tânără, cu un profil aparte pe harta internaţională, ai ceva de spus. Iar dacă un ziarist de la o publicaţie culturală vieneză, sincer impresionat de producţia Operei Comice pentru Copii, ne-a şi făcut contactul cu nişte impresari, mai mult, a lăudat evenimentul în sine şi efortul Primăriei Bucureştiului care, indiscutabil, a fost pe deplin meritat... – astfel de fapte absolut obişnuite, în contextul respectiv, capătă reliefuri speciale!

Pentru că la Viena, apropo de muzică, surprizele te copleşesc. La Staatsoper, de exemplu, era sărbătorit Plácido Domingo: dirija TOSCA – producţie de aproape jumătate de secol, care stă însă perfect în repertoriu. Dar, orchestra a fost vedetă: suna dumnezeieşte, cum nu prea se aude pe o distanţă de mii de kilometri, iar dintre solişti, nici Violeta Urmana – clasă, agilitate, dramatism (totul, la rece), nici Neil Shicoff – cu eforturi maxime ca să atenueze stridenţele... – nu au cules laurii. Ci baritonul Lucio Gallo – un Scarpia temperamental, cu voce penetrantă, un timbru plăcut, joc agreabil, modern – ce mai, prezenţă de top!

Mai mult, dacă scapi de insistenţa „micilor Mozart” care te invită la concerte şi intri pentru o clipă la Librăria de la Staatsoper s-ar putea să rămâi împietrit: nu vocile protagoniştilor lunii respective se auzeau, ci superbissimul glas al lui LUDOVIC SPIESS, o frântură de Boemă, într-o zi de 13 mai, ziua sa de naştere...! SPIESS – glorie a Vienei!

...Asta a fost, într-o formulă prescurtată, povestea unui mai vienez: cu Sampling Bucharest, cu Pygmalion-ul Operei Comice pentru Copii, cu sute de artişti români pe care îi întâlneai la tot pasul, cu forfota Prater-ului şi clopotele de la Karlskirche, cu emoţiile noastre pe care nimeni nu le băga în seamă. Cu afişele marilor şi micilor evenimente pe care vienezii le tratează egal. Ştiu ei ce ştiu.