Când o să ne facem bine?
(Smaranda Oțeanu-Bunea, muzicolog – 11 iulie 2007)

Corfu este o pată de pământ grecesc alintată de Marea Ionică. Este mai scurtă ca lungime decât drumul Bucureşti-Ploieşti, iar cea mai lată porţiune are 27 km. 120 de mii de locuitori trudesc la măslini – trei milioane la număr, cu patru recolte pe an, la plantaţiile de mandarini roşii. Se munceşte pe brânci, iar milionul de turişti nu-i îmbogăţeşte peste măsură. E spectaculoasă insula, cu marea care-şi schimbă culorile de la o oră la alta, cu munţi şi stânci tânjind să facă o baie, cu leandrii ei de toate culorile, care sunt prieteni cu pinul, cu măslinul, cu salcia...

Ca să nu mai vorbim de Kerkyra, capitala Corfu-lui, de oraşul vechi mai ales, cu străduţe înguste, sufocate de tot felul de nimicuri pe care „Corfu” scrie, cu edificii în stil veneţian care zâmbesc Esplanadei, dar şi cu somptuoase reşedinţe construite pentru guvernatorii englezi, pe vremea ocupaţiei britanice, cu bătrânul canal care separă fortăreaţa de insulă... „Ştampile” romane, bizantine, franceze, engleze, peste toate – bineînţeles, greceşti. O istorie mult prea frământată, care începe cu povestea de dragoste a lui Ulisse pentru prinţesa Nausicaa, în acest loc de poveste...

Domină, protejează insula, Catedrala închinată Sf. Spiridon, de fapt protectorul corfioţilor, în jurul căruia sunt ţesute fascinante legende – vezi cea cu papucii pe care Sfântul Spiridon, de atâta mers şi-i toceşte şi, în fiecare an i se fac cadou unii noi.

Dar nu de ofertă turistică am eu timp, pentrucă au găsit drumul spre insulă mii de români. Altceva vreau să vă povestesc. Ceva ce tot omul observă. Cum intri în autobuzul care te duce la hotel – cum te întâmpină un Sirtaki. Cum te aşezi la piscină, spre exemplu la Belvedere – muzica grecească te alintă. Cum pătrunzi într-un magazin mai aerisit sau pe terasa vreunei taverne cocoţate pe vreo stâncă, vedetele autohtone şi imprimările lor te conving că muzica pop, rock, beat – se poate face şi cu inflexiunile muzicii lor populare. Cu alte cuvinte – eşti pe pământul grecilor, trebuie să afli totul despre ei, despre sufletul lor. Şi, au dreptate.

Asta în timp ce, la întoarcere, cu 5 minute înaintea aterizării la Bucureşti, TAROM-ul planta pe monitoare un film uluitor despre podurile Budapestei, cu armoniile aferente... S-o fi derutat GPS-ul lor? Sau noi...

Oare când o să ne facem bine şi nu o să ne mai fie ruşine de steagul nostru, de muzica noastră, de imnul nostru...?!