Festivalul Internaţional „George Enescu”- a 18-a ediţie – Concertul de deschidere
(Smaranda Oțeanu-Bunea, muzicolog – 2 septembrie 2007)

Ioan Holender, directorul Festivalul, a dorit o nouă formulă de începere a manifestărilor, un program care să ridice ştacheta de la bun început. Şi, cu toată priceperea, cu şarmul unui crainic imbatabil, a făcut onorurile pentru 13 dintre cei mai cunoscuţi solişti de operă din România care, în momentul de faţă sunt permanenţe pe afişele de la Covent Garden, Scala, Metropolitan, Staatsoper din Viena, Opera Mare din Paris etc. Astfel, la Sala Mare a Palatului, cu o acustică îmbunăţită, dar nerezolvată total pentru muzică academică, au fost aplaudaţi: Elena Moşuc – formidabilă în „Semiramida”, Alexandru Agache – cu un timbru baritonal cald, penetrant, în „Rigoletto”, George Petean – cu forţă, bine arcuit discursul în „Don Carlos”, o Traviata de zile mari – Nicoleta Ardelean, o superbă voce de coloratură – Elena Moşuc, în dificila arie din „Semiramida”, Ştefan Ignat în cutremurătorul monolog din „Oedip”... A acompaniat cu profesionalism, virtuozitate, Orchestra Operei Naţionale, la pupitru Gh. Costin, într-un cuvânt, un show care a cuprins sala, deşi nu s-a apelat numai la arii şlagăr de mare popularitate, dimpotrivă, s-au impus partituri de calibru greu, exact ca la un Concurs de Canto.

Punct ochit, punct lovit. Cu atât mai mult, nu se poate să nu ne întrebăm, de ce cu atâta nonşalanţă s-a renunţat la Concursul de Canto al Festivalului nostru, când iată, se mai dovedeşte încă o dată, ce şcoală, ce talente avem!? Se ştie că la Secţiile Pian, Vioară sunt 46 şi, respectiv 44 de candidaţi, că în competiţia tinerilor compozitori s-au înscris, număr record, 119 condeie...

Dar, cea mai populară şi aplaudată întrecere între voci de anvergură, aşa cum s-a dovedit în Istoria tuturor ediţiilor – lipseşte... Festivalul Internaţional „George Enescu”, nu este un minister în care fiecare nou conducător poate să schimbe organigrama, după cum are chef. Aici este vorba de un celebru eveniment înscris în calendarul internaţional, de atractivitatea premiilor, de şansa ca laureaţii să răspândească repertoriul liric, vocal-cameral enescian românesc, pretutindeni în lume... Asta e! O greşeală pe care, cu siguranţă o vom plăti scump, în timp.