FASCINAŢIA DANSULUI – doar un dicţionar?
(Smaranda Oțeanu-Bunea, muzicolog – 28 martie 2008)

E modest spus, doar „dicţionar”...
Şi, nici „volum de sinteză” – nu este un termen adecvat... Nu este nici tratat complicat despre filosofia dansului, nici istorie lapidară şi punct!

Cu siguranţă, această specie artistică de „retorică mută”, a atras dintotdeauna autorii volumului FASCINAŢIA DANSULUI – Daniela Caraman-Fotea, Grigore Constantinescu, autori redutabili, care nu sunt la prima încercare de acest fel. I-a atras, i-a convins, i-a inspirat, le-a oferit „cheia” spre o lume cu totul specială, „un tărâm al făgăduinţei” pe care odată intrat, eşti prins în mreje, cu greu laşi tocul din mână până nu termini tot ce ai de spus.

Nu sunt multe lucrările de gen, despre libretele de balet care pot fi găsite prin librăriile lumii. Nu sunt nici multe şi nici cuprinzătoare. Pentrucă, de la identificarea opus-ului şi până la date absolut necesare – despre autor, creaţie, locul lui în istoria muzicii (crochiuri desenate cu ştiinţă), legăturile speciale cu arta dansului, cu diverse companii, ansambluri..., apoi, bineînţeles „argumentul” – cum numesc autorii „libretul” propriuzis – toate, scrise cu fineţea unor condeie de publicişti de talent, construiesc aici, „o lume”! O lume care te farmecă, te pune pe gânduri... Te îndeamnă să afli mai multe, îţi stârneşte imaginaţia unui „circuit” pe treptele devenirii: de la ritualul păgân, la misterele de Ev Mediu, la delicatele pastorale medievale, la sofisticate creaţii de ultimă oră încărcate de simboluri – uneori speculaţii mai puţin penetrante în marele public, alteori, cu bătaie sigură, prin apeluri la magia folclorului sau încovoiate de jocul laserelor şi al moving-head-rilor...

Nu este ambiţia autorilor să inducă anume judecăţi, să-ţi decanteze impresiile, să-ţi impună ţie, cititor, părerile lor. Ar fi fost şi păcat. Zig-zag-ul printre cele 250 de titluri este ameţitor şi are farmecul lui! Observi cum mari compozitori au dăruit scenei capodopere dansante – şi din subiecte celebre, şi din depănări aproape incolore; cum creatori mai puţin interesanţi au gustat celebritatea îmbrăţişând povestiri cu miez; cum librete excelente au fost îngropate de compozitori fără har...; cum coregrafi de renume sau cu pretenţii doar, au făcut apel la pagini simfonice de anvergură – o cale destul de complicată, dar cu traiectorie clară spre coarda sensibilă a melomanului exigent...

250 de balete, subiecte, medalioane, librete ştiute şi mai puţin ştiute, fiecare, o filă din povestea fără de sfârşit despre mirajul paşilor de dans!

Orice om de teatru, un împătimit al scenei, dacă vrea să afle, de exemplu, cam ce a dorit să istorisească Bejart, când s-a lăsat sedus de mişcările 4, 5, 6 din Simfonia a lll-a de Malher, şi a compus baletul „Ce mi-a spus iubirea” – poate descoperi în paginile volumului, că, iată, raportul cu filosofia lui Nietsche nu a fost ignorat, că se simt ecourile versurilor din Aşa grăit-a Zaratustra, că nu-i departe nici tărâmul din Cornul fermecat al băiatului...

FASCINAŢIA DANSULUI – o poveste fără de sfârşit care, chiar fără surle şi trâmbiţe, cu siguranţă, va cuceri.