HYPERION INTERNAȚIONAL APLAUDAT DE PESTE 200 DE TINERI!
(Smaranda Oțeanu-Bunea – 4 septembrie 2011)

Nici nu știi ce să-ți dorești: 4000 de spectatori care se lasă furați de entuziasm după fiecare parte dintr-o simfonie sau cca 200 de tineri care-și țin respirația la un concert de muzică nouă?! Am spus „muzică nouă”, în general vorbind, pentrucă în introducerea prestației Ansamblului Hyperion, fondat și condus de compozitorul Iancu Dumitrescu (peste 300 de opus-uri, cu o Integrală a lucrărilor sale pe 26 de CD-uri și 2 DVD-uri, cu prezențe notabile pe toate continentele) ca un gest de mare eleganță, prima piesă a aparținut Lianei Alexandra. Cu alte cuvinte, un Prolog la ceeace avea să lanseze Hyperion: o muzică modernă, firește, dar cu o accentuată nuanță de neoromantism, de o sensibilitate dureroasă, aproape tragică. Era tălmăcirea versurilor poetului belgian Etienne de Sadeleer, inspirate de cele 6 tapiserii celebre ale „Doamnei cu Licornul”, un moment în care timpul a stat pe loc, parcă, poate și pentrucă Liana nu mai este printre noi, iar cei trei interpreți – soprana Georgeta Stoleriu, violoncelistul și compozitorul Șerban Nichifor, pianista Verona Maier – au trăit, au transmis incredibil de puternic, emoția fiecărui vers, a fiecărei fraze.

Hyperion însă a schimbat tonul, s-a lansat pe altă orbită, iar muzica electronică, ansamblul așa-zis tradițional asistat de computer, a descris o altă lume pe care dacă o înțelegi și o accepți – înseamnă că nu vrei să rămâi cantonat doar în limbajul clasic, preclasic atît de bine știut. Ana Maria Avram și-a dirijat o piesă pentru computer, no-input mixer și chitară electrică, numită „Rugăciune”, bine arcuită, bine tensionată, cu efemeride care-i asigurau dinamica și te duceau cu gîndul la o elegantă arcadă. Tot sub bagheta ei, „Eikasia”, de Hans Tutschku, ne-a apărut ca un vârtej care se amplifică, se complică, atinge limite pe care poți să le suporți o clipă, după care, cu mare abilitate, se cufundă în sonorități abia șoptite. În fine, încă un opus semnat Ana Maria Avram, un condei remarcabil, anume „Textures liminales”, mai dur, plin de întrebări, un amalgam de „vorbe” fără răspuns, care-și găsesc, totuși, echilibrul dorit, în final.

Și dacă Hyperion înseamnă Iancu Dumitrescu, nu se putea încheia concertul fără compoziția sa „Monoliths gamma” (la fel ca și celelalte piese ale ansamblului, în primă audiție absolută), – absolut impresionantă! Sigur, tot muzică electronică este, undeva, poate „desenele” create de aceste condeie se întîlnesc, dar Iancu Dumitrescu are harul de a da personalitate fiecărui interpret, fiecărui instrument, pentruca, într-o clipă, să-i aducă pe toți într-o masă amorfă, să creeze dezlănțuiri neașteptate cu imprevizibile culori, să atragă auditoriul în jocul lui, să dea senzația că fiecare își caută identitatea, dar că roata vieții nu poate fi împiedicată de nimeni…

Un concert de succes! Un concert la care și-au dat concursul, cu sprijinul Ambasadei Statului Israel la București și interpreți din Israel, și chitaristul american Stephen O Malley. Și nu-i de mirare că Hyperion este invitat la cele mai prestigioase Festivaluri internaționale, că publicul tînăr, mai ales, este cel care umple sălile la refuz, că această lume vivantă, percutantă, actuală, oricum, nu te poate lăsa indiferent.