Cristalizarea instituţiei sultanate în Imperiul Otoman în secolele XIV-XVI

Subiect: Padişahul este, după expresia cărturarilor otomani, „inima lumii" otomane, centrul întregii- „maşinării" a statului otoman, care precum ceasornicul, are nevoie de acest impuls din afară pentru a funcţiona, în timp ce în Occident mecanismul se baza pe autoreglare. Machiavelli, în Principele, indica cu claritate această deosebire fundamentală dintre cele două sisteme de guvernare (occidental-european şi oriental-asiatic), reprezentate de Franţa şi Imperiul otoman, arătând că „Întreaga monarhie a sultanului este condusă de un singur om, iar ceilalţi sunt slujitorii lui (de fapt, în terminologia otomană, robii lui- M.M.). Dimpotrivă, regele Franţei este· înconjurat în ţara lui de un mare număr de nobili, de veche tradiţie şi care au privilegiile lor, pe care regele nu le poate lua, fără a fi în primejdie el însuşi". Aşadar „este greu să cucereşti ţara sultanului, dar, că, odată ocupată, este foarte uşor s-o ţii în stăpînire".
Limba de redactare: română
Secţiunea: În sprijinul perfecţionării
Vezi publicația: Studii şi Articole de Istorie: SAI
Loc publicare: Bucureşti
Anul publicaţiei: 1988
Referinţă bibliografică pentru nr. revistă: 57-58; anul 1988
Paginaţia: 179-188
Navigare în nr. revistă: |< < 25 / 34 > >|