• TITLU în română: Semnificaţia etnonimelor Daci şi Geţi în izvoarele bizantine din secolele X-XV
  • Subiect: Dintr-o sumară trecere în revistă a textelor bizantine din secolele X-XV rezultă că termenii arhaizanţi de „geţi” şi „daci” au avut accepţiuni diferite de-a lungul timpului, uneori diferenţe de sens înregistrându-se chiar în opera aceluiaşi autor, precum la Ana Comnena şi Teodor Prodromos. Din veneraţie faţă de antici, xenofobie sau pedantism, aceşti termeni sunt folosiţi doar în scrierile de cronică şi în creaţiile poetice, ei fiind evitaţi în actele cu caracter oficial. Cei doi termeni au fost aplicaţi deopotrivă populaţiilor de pe malul stâng şi malul drept al Dunării. Imediat după anul 1000, termenul „geţi” era folosit pentru a-i desemna pe uzii din Câmpia Dunării, dar şi pe vlahii balcanici, pentru ca în secolele XIV-XV să se refere la românii din Ţara Românească. Etnonimul „daci” a fost utilizat pe scară mai largă. În secolele X-XII el a fost folosit pentru a-i desemna pe pecenegi, maghiari, români şi sârbi, ba chiar uneori şi pe bulgari şi cumani. În sec. XII-XIV, el a fost folosit pentru populaţia de pe teritoriul fostei Dacii aureliene, având un sens geografic, nu etnic. Începând cu secolele XII-XIII şi mai ales în secolul XV, erudiţii bizantini au folosit acest termen pentru a-i denota pe români în ansamblu şi în special pe românii din Transilvania.
  • Limba de redactare: franceză
  • Vezi publicația: Etudes Byzantines et Post-Byzantines
  • Editura: Editura Academiei Române
  • Loc publicare: Bucureşti
  • Anul publicaţiei: 1991
  • Referinţă bibliografică pentru nr. revistă: II; anul 1991
  • Paginaţia: 115-131
  • Navigare în nr. revistă:  |<  <  10 / 19   >  >|