„După un manuscris ce a aparținut domnitorului Ștefan Cantacuzino, Nicolae Bălcescu a publicat, sub titlul „Istoria Țării Romînești de cînd au descălecat romînii" o istorie, care, începînd de la Radu Negru, ajungea pînă prin august 1688. „Istoria" era fără nume de autor și de aceea istoricii literari, istoricii, multă vreme i-au spus „Anonimul romînesc". Studiile ce s-au mai făcut asupra acestei „Istorii" îi spun și „Cronica canta­cuzinească", pentru ultimii treizeci de ani ai „Istoriei", iar pentru cei trei sute șaptezeci de ani anteriori s-a admis ipoteza unei cronici a țării care ar fi mers pînă la sfîrșitul domniei lui Matei Basarab sau la sfîrșitul primei domnii a lui Grigore Ghica - susține I. G. Sbiera - , la care cronică s-ar fi adăugat continuarea, scrisă de oameni ai familiei Cantacuzino. Ne propunem ca în Introducerea ediției de față să cercetăm conclu­ziile care se generalizaseră, la începutul secolului al XX-lea, în legătură cu această „Istorie" și să vedem întrucît ele ai corespund astăzi ; să vedem dacă toate manuscrisele ce avem la îndemînă ne permit să considerăm astfel unele probleme privind cuprinsul „Istoriei", privind pe autor și data redacției, prefacerile ulterioare și dacă această istorie este cantacu­zinească numai pentru ultimii treizeci de ani din cei patru sute de care se ocupă. ”