Folclorul literar constituie, în primul rînd, un capitol de seamă al istoriei noastre literare. înainte de a exista o literatură românească scrisă a existat o literatură orală, care a precedat, in timp, nu numai literatura scrisă în genere, ci și anumite etape ale evoluției ei. Raportul diacronic dintre literatura orală și literatura scrisă veche este mai puțin relevant pentru noi față de relațiile de același gen, dar conștientizate, implicate de începuturile poeziei moderne și, apoi, de creația generației de la 1848. Această literatură, conservată de masele Largi populare, o literatură care încifra, într-un limbaj artistic propriu, idealurile și aspirațiile neamului românesc, s-a dezvoltat în contextul unui orizont cultural vast, pe temeliile căruia s-au înălțat cultura și literatura noastră modernă. O literatură modernă nu se putea naște fără să aibă la bază o puternică și complexă tradiție culturală, în care să-și fi găsit expresia sufletul, mentalitatea și inteligența națiunii. Complexitatea și profunzimea unei tradiții culturale se remarcă însă prin structură și rafinament. Pe teritoriul nostru etnic, aceste valori s-au afirmat prin „limba superioară, riturile, tradițiile orale“ — elemente ale unei străvechi continuități culturale. „Cină întiile cronici se iviră, ele atestau o expresie rafinată, efect al unei înaintări culturale neîntrerupte“.