Au fost vremuri când Norman Manea nu era recunoscut sub niciun chip în cultura română, astfel încât caricaturile puteau funcționa drept etichete. Astăzi, când profilul său autentic prinde contur, rămân destule ipostaze pe care, încă din tinerețe, scriitorul aspira sceptic să le deslușească. Astfel, variantele sale inaugurale la un autoportret devin, în paginile următoare, veritabile variante ce retrasează portretul unui mare scriitor român contemporan.
Norman Manea e un scriitor emblematic – și problematic – al literaturii exilului. Exilul său este dual: pe de o parte geografic, pe de altă parte lăuntric. Expresie a unei ființe ce și-a resimțit mereu condiția identitară sub spectrul marginalizării și al marginalului, scriitura lui Norman Manea este expresia unei identități fracturate, ce caută să își recupereze legitimitatea ontică prin exercițiul cathartic al anamnezei. În acest fel, amenințarea agresivității temporale și a uitării este compensată de revelațiile unei memorii cu un acut profil etic, soluție iluzorie a unui destin aporetic.
