„Norii” sau „Nephelai” este o comedie a dramaturgului grec Aristofan (444 - 386 a. Chr.). A fost pusă în scenă în cadrul Marii Dionisii din 423 a. Chr dar versiunea din prezent a fost scrisă în perioada cuprinsă între 421 - 418 a. Chr. Tema piesei în învârte în jurul conflictului intergenerațional, dintre Strepsiades și fiul său Pheidippides. Este o satiră prin care sunt criticată filozofia socratică, înfățișându-l un portret caricatural al filozofului atenian. Aristofan este considerat părintele comediei antice. A trăit în Atena finalului de secol V și început de IV a. Chr. A trăit în dema Kudathenaion (la fel ca omul de stat atenian Cleon), ceea ce înseamnă că provenea dintr-o familie relativ înstărită, și prin urmare, de educație aleasă. Este faimos pentru compunerea unor comedii precum „Păsările”, pentru cele două festivale dramatice ateniene : Bacanalele Urbane și Lenea. A compus patruzeci de piese de teatru, dintre care au supraviețuit unsprezece; piesele sale sunt singurele exemple de Comedie Veche Atică care a ajuns până la noi în stadiu complet. Majoritatea pieselor lui Aristofan aveau un caracter politic, satirizând de multe ori pe cetățenii bine cunoscuți ai Atenei pentru comportamentul lor din timpul Războiului Peloponeziac și de după. Aluzii din textele pieselor, întărite de erudiți antici, sugerează că Aristofan a fost adus în fața tribunalului de mai multe ori de către Cleon, sub acuzația de defăimare a Atenei în prezența străinilor; cât din aceste afirmații este adevărat nu putem ști cu exactitate. „Broaștele” a primit onoarea fără precedent de a fi reprezentată a doua oară. Conform unui biograf care a trăit posterior evenimentelor, Aristofan a primit de asemenea coroana civică pentru piesa sa. Printre lucrările sale care s-au păstrat până în prezent se enumeră: Acharnienii, Norii. Viespile, Lysistrata, Broaștele, Cavalerii, Păsările, Pacea. Belșugul, Adunarea femeilor, Femeile care sărbătoresc Thesmoforiile. Lucrarea de față este o traducere în limba românea realizată de Ioan Bilețchi-Albescu (1881-1962), filolog elenist și latinist. A fost profesor (1909 – 1941) și ulterior director (1919-1941) al Liceului „Dragoș Vodă”din Câmpulung Moldovenesc. În 1919 își obține doctoratul în cadrul Facultății de Litere a Universității din București cu o teză redactată în limba germană, despre modalitățile de exprimare a superlativului la o serie de scriitori latini, ca Tibul, Catul, Propertiu, Vergiliu, Horatiu si Ovidiu. A publicat în diverse periodice precum „Glasul Bucovinei”, „Junimea literara”, „Glasul muntelui”, abordând atât subiecte politice cât și pedagogice, recenzii de cărți, studii de toponimie și patronimie etc. Înainte de toate însă, era un elenist, cu o reputație confirmată de traducerile sale, în versuri albe, din piesele lui Aristofan, Norii (1923), Broaștele (1925), Păsările (1936).