Situată la aproximativ 30 km de orașul Iași, la marginea satului omonim, vechea mănăstire Dobrovăț este una dintre cele mai importante grupuri monahale din Moldova, originile sale fiind pierdut în negura timpului. După ce a devenit mănăstire domnească spre sfârșitul secolului al XV-lea, mănăstirea de la Dobrovăț a beneficiat de atenția voievodului Ștefan cel Mare, datorită cărua biserica a fost reconstruită în anii 1503—1504. După secularizarea averilor mînăstirești, decretată de Alexandru loan Cuza în anul 1863, instituția monastică a Dobrovățului a fost desființată, venerabilul lăcaș devenind pe rînd depozit și închisoare, pentru ca, în cele din urmă, pe locul casei egumenești să fie construită o școală, biserica mare și paraclisul rămînînd pe seama parohiei sătești. În anul 1974, Direcția Monumentelor Istorice și de Artă, luînd în considerare faptul că biserica mînăstirii Dobrovăț era singura ctitorie de la Ștefan cel Mare păstrată întreagă pe întinsul județului Iași a hotărît restaurarea ei și aducerea la formele originale, potrivit modelului oferit cu atîta claritate de tabloul votiv. Cercetările arheologice care au precedat întocmirea proiectului au fost efectuate de către Voica și Nicolae Pușcașu, permițînd restabilirea vechiului nivel de călcare. La Dobrovăț se împlinesc cîteva din cele mai semnificative experiențe ale arhitecturii din epoca lui Ștefan cel Mare și tot aici se afirmă întîia oară maturitatea artistică a epocii lui Petru Rareș. Marele ansamblu mural de la Dobrovăț prefigurează numeroase direcții iconografice ale picturii murale din Moldova secolului al XVI-lea.
