„Era în zilele Congresului Internațional de Studii Bizantine ținut la București la începutul lunii septembrie a anului 1971. Organizatorii acestui Congres - al XIV-lea în seria generală a Congreselor de bizantinistică - îl denumiseră și „București II", având în vedere faptul că prima întrunire internațională a bizantiniștilor avusese loc tot la București, în anul 1924. În după-amiaza uneia din acele zile însorite, o ședință plenară a Congresului avea loc întru-unul din amfiteatrele Facultății de drept situat la parter, în partea de răsărit. Pe la mijlocul ședinței, în timpul unei Vomunicări, pe ușă a intrat un tânăr congresist - Matei Cazacu , din câte îmi amintesc eu . El s-a îndreptat către președintele ședinței, spunându-i ceva cu o voce imperceptibilă pentru participanții din sală. Scurta discuție particulară dintre cei doi s-a încheiat repede, în același timp cu textul comunicării prezentate de către unul dintre congresiști.”