Lucrarea de față este ediția Emile Charles (1825-1897) a lucrării „Cato Maior, despre bătrânețe” a filozofului roman Marcus Tullius Cicero. Este un eseu scris în anul 44 a. Chr pe tema morții și a îmbătrânirii. Cartea este redactată ca o serie de prelegeri pe care Cato Maior le ține lui Scipio Africanus și Caius Laelius Sapiens. Cicero dedică această lucrare prietenului său, filozoful Titus Pomponius Atticus. „Tratatul despre bătrânețe” al lui Cicero s-a păstrat în șase manuscrise medievale, secolele IX-XI, păstrate în biblioteci din Paris, Bruxelles, Leiden și Vatican. Ediția de față redă textul în latină, cu note și observații în limba franceză. Marcus Tullius Cicero (106 - 43 a. Chr) a fost un filozof, om politic, jurist, orator și magistrat roman de la finele Republicii Romei. Provenea dintr-o familie de rang ecvestru din zona Latium. De numele său se leagă o operă imensă, fiind considerat părintele oratoriei antice, teoretizând arta retoricii dar și unul din cei mai importanți filofozi romani, în lucrările sale de filozofie încercând să adapteze modelele filozofiei grecești la spiritualitatea și mentalitatea romană. Printre cele mai importante lucrări de retorică se numără: De oratore libri tres (Trei cărți despre orator) și Partitiones oratoriae (Diviziunea părților artei elocinței). Printre lucrările sale de filozofie se enumeră: De republica (Despre stat), De legibus (Despre legi), De natura deorum (Despre natura zeilor), De divinatione (Despre divinație), De fato (Despre destin). Tot de la Cicero s-a mai păstrat o vastă corespondență (peste 800 de scrisori) scrisă între anii 68 și 43 î.Hr., care este în același timp un dosar intim al scriitorului și o adevărată frescă a vieții Romei din vremea sa.