Lucrarea lui Nicolae Th. Ionițiu, Istoria editurii românești (Editura Cartea Românească, București, 1943), este o amplă sinteză istorică dedicată evoluției instituției editoriale în spațiul românesc, de la primele tipărituri până în primele decenii ale secolului XX. Autorul, el însuși editor și fiu de editor, își asumă o perspectivă dublă – documentară și memorialistică – oferind o monografie construită pe baza bibliografiilor, manuscriselor, cataloagelor și mărturiilor contemporanilor. Textul introductiv explică motivația personală a autorului, care vede în această istorie nu doar un demers științific, ci și o formă de recunoștință față de o profesiune căreia i‑a dedicat aproape o jumătate de secol.
Structura lucrării urmărește cronologic marile etape ale tiparului și editurii românești. Primele capitole tratează începuturile și drumul către prima tipăritură românească, continuând cu epoca de înflorire a tiparului și cu portrete de domni, boieri, cărturari, tipografi și editori. Secțiunile centrale analizează secolul al XVIII‑lea și începutul secolului al XIX‑lea, perioada editurii religioase și populare, apoi transformările aduse de editura propagandistică și culturală dintre 1830 și 1860. Urmează capitole dedicate editurii comerciale, apariției editurilor de stat, activității editoriale din marile centre de provincie, precum și editurilor românești din afara granițelor vechii Românii. Finalul volumului acoperă intervalele 1900–1916 și 1918–1939, încheindu‑se cu o sinteză generală, o bibliografie amplă și un indice alfabetic al numelor proprii.
Importanța lucrării rezidă în caracterul ei fondator: este una dintre primele încercări coerente de a oferi o istorie sistematică a editurii românești, într‑un moment în care tradiția editorială autohtonă abia depășea un secol. Ionițiu reușește să îmbine rigoarea documentară cu perspectiva practicianului, oferind atât informații istorice, cât și observații despre mecanismele interne ale breslei. Prin recuperarea unor fapte puțin cercetate, prin apelul la mărturii directe și prin clasificarea etapelor de dezvoltare editorială, volumul devine o sursă de referință pentru istoria cărții românești și un reper pentru cercetătorii interesați de evoluția tiparului, a librăriei și a culturii scrise în România.
