Lucrarea lui Henri Blazian, Giovanni Schiavoni (Imprimeria Națională, 1939), este o monografie documentară dedicată recuperării biografiei și operei pictorului venețian Giovanni Schiavoni, activ în Moldova în anii 1837–1843. Autorul pornește de la constatarea că numele artistului este „sonoritate anonimă pentru mulți… semn de întrebare pentru specialiști”, iar dicționarele îl confundă adesea cu tatăl său, Natale Schiavoni. Monografia își propune să restabilească adevărul istoric, să clarifice erorile de atribuire și să definească rolul real al lui Giovanni în începuturile picturii moderne din Moldova, într‑o epocă în care „la noi totul era încă de făcut în artă”.
Structura lucrării urmărește cronologic formarea artistului în mediul venețian, studiile la Milano, Viena și Veneția, apoi sosirea sa la Iași, numirea ca profesor de zugrăvitură la Academia Mihăileană și activitatea didactică intensă desfășurată sub patronajul lui Gheorghe Asachi. Blazian reproduce documente de arhivă, jalbe, contracte, corespondență și articole de epocă, reconstituind cu minuțiozitate contextul în care Schiavoni a predat desenul, a format primii pictori moldoveni și a executat importante lucrări religioase, între care icoanele pentru catapeteasma Mitropoliei. Sunt analizate și portretele realizate la Iași, precum cel al lui Gheorghe Asachi, al profesorului Charles Maisonabe sau al familiei Burada, precum și schițele și compozițiile identificate în albumul descoperit ulterior în familia Grabovieschi. Un capitol amplu este dedicat demontării confuziei dintre Giovanni și Natale, prin confruntarea sistematică a surselor. Partea a doua a lucrării reprezintă un amplu catalog ilustrat, cuprinzând reproducerile operelor lui Giovanni Schiavoni identificate de autor, dar și ale tatălui său, Natale Schiavoni, pentru a clarifica filiațiile stilistice și a elimina confuziile de atribuire. Catalogul include portrete, compoziții religioase, schițe, studii și lucrări realizate în Moldova, precum și opere din perioada venețiană.
Importanța monografiei rezidă în caracterul ei fondator pentru istoria artei românești din secolul al XIX‑lea. Blazian oferă prima reconstituire completă și documentată a activității lui Giovanni Schiavoni în Moldova, demonstrând că artistul a avut un rol esențial în trecerea de la tradiția iconarilor la pictura modernă, prin introducerea metodelor occidentale de desen și compoziție. Lucrarea corectează erori persistente în literatura de specialitate, restituie identitatea unui pictor uitat și arată că Schiavoni a fost „un foarte bun pictor… un fin colorist, compozitor cu remarcabile resurse”, dar mai ales un mediator al culturii vizuale apusene într‑un moment decisiv pentru formarea școlii românești de pictură.
