„Cercetarea, propusă de domnul profesor Ioan Viman, dedicată istoriei învățământului sătmărean, interbelic, pare la prima vedere o temă ușor de abordat, limpezită de însuși caroiajul aferent acestui subiect (școala, școala-instituție, programe școlare, frecvența școlară, „puterile didactice", cum ar formula jurnalele ardelene din secolul al XIX-iea referitor laprofesori, școlarizarea, școala ca fenomen cultural etc.). În al doilea rând este o cercetare care își etalează ambiția de a epuiza subiectul și deopotrivă care operează cu toate sursele posibile, cu același înțeles al epuizării, de la surse scrise la sursele orale, dacă ne gândim la interviurile cu foștii elevi, de exemplu Gabriel Strempel. Autorul cărții pornind de la aceste câteva ipoteze de lucru și de la convingerile sale sau autoconvingerile vizibil etalate, a „îndesat" printr-o cercetarea la fel de ambițioasă ca și prefigurările ei, tot ceea ce se putea spune despre învățământul sătmărean interbelic și încă ceva în plus, pe traiectorii ce escaladează decupajele etnice și confesionale. De altfel cercetarea este relevabilă printr-un prim lucru bun și anume ambiția de a „epuiza" subiectul după o formulă atât de dragă și de eroizantă a istoricului și unul dintre clișeele vanității intelectuale ale oricărui istoric. ”