Există puțini artiști plastici contemporani care, deși acumulează în timp teme neexploatate, tatonează mereu noi teritorii, puneri în scenă plastice diferite, să nu-și trădeze - precum Ion lancuț - la un moment dat coereneța stilistică. Departe de a-l idolatriza, cu toate că nu face din el o retorică, stilul Ion lancuț, atît în sculptură cît și în pasteluri, rămîne mereu inconfundabil, specific, de nerătăcit printre altele la receptare.Țin să subliniez de la bun început acest lucru, pentru că reprezintă prima dovadă de autenticitate plastică, de valoare: a căuta mereu altceva dar păstrîndu-ți acea primordialitate artistică menită să îți consacre, să îți întrupeze în lucrări interioritatea. Deși polifonică, tema melodică a ansamblului operei lui Ion lancuț o resimți organic în oricare dintre lucrări, conducînd nemijlocit la o unitate plastică și ideatică nu doar recognoscibile ci, mai cu seamă, repet, de neconfundat.