Lucrarea de față este o selecție din „Istoriile” lui Herodot, publicată și adnotată de Edouard Tournier (1831 - 1899) și revizuită de Alexandre-Marie Desrousseaux (1861-1955), care realizează prefața și un scurt studiu introductiv. Textul antic este redat în greacă, dialectul ionic iar notele în franceză. „Istoriile” lui Herodot au fost scrise între 450 - 420 a. Chr. Oferă informații despre vechile tradiții antice, politică, geografie și ciocniri ale diverselor culturi cunoscute din zona Mării Mediterane și Asiei de Sud-Vest în Antichitate. În lucrarea sa urmărea ascensiunea Imperiului Persan și conflictele cu alte culturi ajungând să prezinte războaiele medice dintre ahemenizi și orașele-stat grecești din secolul al V-lea a. Chr. Opera este împărțită în nouă cărți (în edițiile moderne) denumite convențional după numele muzelor. Herodot din Halicarnasus (484 - 425 a. Chr) a fost un istoric grec. Este considerat părintele disciplinei istoriei, dar și a jurnalismului, geografiei sau etnografiei. Autorii greci si latini ulteriori l-au considerat modelul ideal de istoric, deși nu puțini au fost aceia care l-au criticat pentru faptul că fabula. Datorită și acelora care l-au criticat opera sa a supraviețuit până în prezent. Herodot folosește o nouă metodă de a cerceta trecutul, sugerată și de titlul lucrării sale, „Anchete”. Herodot se vede obligat să mărturisească sursele din care se inspiră pentru fiecare din textele sale, din dorința conferirii veridicității evenimentelor. Astfel, una dintre principalele sale metode constă în cercetarea la fața locului sau autopsia, punându-se adesea în postura de martor al evenimentelor: „cele de mai sus, văzute cu ochii mei, le pot spune despre perși fără să greșesc”. O altă modalitate de cercetare utilizată de Herodot a fost tradiția orală, prin chestionarea martorilor oculari ai diferitelor evenimente. Prima traducere a „Istoriilor” a fost făcută în latină de Lorenzo Valla, la începutul secolului al XV-lea. Nu se mai cunosc alte opere ale sale.