Trecutul poate furniza vectori de orientare pentru prezent doar atunci când este interogat în lumina întrebărilor acute ale prezentului, dar nu și din unghiul prejudecăților și a reflexelor sale de gândire. Afirmația se verifică foarte bine în orizontul României de după comunism. Pe cât a fost de stăruitor efortul ei de a-și căuta repere în tabloul formelor sociale și în peisajul culturii naționale a epocii anterioare experimentului demarat în 1944-1948, pe atât a fost de dificil de construit în acest fel o ierarhie simbolică aptă să ne servească în mod autentic nevoia de orientare, eliberându-ne, adică, de erorile de perspectivă în loc să le consolideze. Confuzia persistă, iar cartea o contracarează prin invitația la reflecție mai adâncită asupra subiectului.