,,Monografia Satului Surdulești este scrisă într-un limbaj aparte, ce trădează firea poetică a autorului dar în același timp și rigurozitatea specifică cercetătorului, îmbinare fericită ce face ca lectura să fie ușoară, plăcută și captivantă. Dincolo de acest aspect, valoarea documentară este incontestabilă, izvoarele scrise, dar și cele nescrise, mărturiile directe ale unor localnici, unii dintre ei născuți la mijlocul secolului al XIX-lea, se combină și alcătuiesc un tot unitar, recompunând o imagine dispărută a satului. Monografia urmărește schema clasică a unei asemenea lucrări, fiind scrisă în unsprezece capitole. Astfel, primele nouă capitole cuprind: cadrul geografic, atestările documentare, evoluția proprietății, evenimentele din viața satului, populația, instituțiile satului, munca pământului, starea materială a locuitorilor și spiritualitatea satului. Capitolul X face referire la satele învecinate: Balaci, Miroși, Siliștea Nouă și Tecuci, urmărind, pe scurt, vechimea lor, atestarea documentară, proprietarii, populația, evenimente și instituțiile fundamentale - școala și biserica. Ultimul capitol, al XI-lea, cuprinde „povestea” scrierii monografiei, truda și gândurile autorului față de lucrare, fiind urmat și de o cuprinzătoare autobiografie.” – Pavel Mirea (ed.)