Lucrare metodologică de arheologia peisajului care îți propune realizaea unui model de analiză ariei de cuprindere a unei așezări rurale, realizarea unei comparații între două sau mai multe regiuni distincte, identificarea caracteristicilor morfometrice în alegerea amplasamentului unei așezări, analiza dispersiei așezărilor dintr-un anumit areal, reconstituirea mediului geografic al dezvoltării unei comunități umane și, desigur, ca un corolar al tuturor acestora, realizarea unor hărți predictive. În cazul de față în reprezintă analiza habitatului rural post-roman din Dacia de sud-vest din secolele II – V p. Chr. Structurată pe 6 capitole anexe integrate (hărți, planșe și bibliografia) analizează două metode de lucru interdisciplinare, utilizate în arheologice: cartografia digitală șo analiza spațială. Teza analizează preocupările din domeniu definind conceptele de: arheologia mediului, arheologia peisajului și geoarheologia. Primul capitol al lucrării este unul teoretic ce vorbește despre relația dintre om spațiul geografic înconjurător, în încercarea de a discerne între legile naturii și legile științei, analizând conceptul de spațiu geografic și habitat în filosofia și etnografia românească. După ce face un scurt istoric al evoluției gândirii teoretice privind relația arheologie-geografie, autorul se ocupă de definirea conceptelor utilizate în carte arheologia mediului, arheologia peisajului și geoarheologie, explicând cele două metode de lucru experimentate în lucrare: cartografia digitală și analiza distribuției spațiale. Capitolul al doilea se ocupă de teoria și practica cartografierii arheologice. România beneficiază de unul dintre cele mai mari și bogate sisteme de evidență în domeniul culturii, alături de marile țări din Europa și nu numai. Dar, de la evidență la cercetare, drumul este lung și adesea sinuos. Prima parte a capitolului se ocupă pe scurt de istoria cartografiei și de cartografia românească, în încercarea firescă de a face o trecere către cartografierea arheologică. În partea a doua sunt analizate metodele de localizare exactă a unui sit arheologic, indicând metodologia de lucru, de la achiziția datelor spațiale (aerofotogrammetria, teledetecția, releveul topografic. coordonatele GPS) la metodele de digitizare a datelor analogice (scannarea și georeferențierea) și de prelucrare informatizată a datelor spațiale (aerofotointerpretarea, analiza indicilor revelatori din imaginile satelitare, analiza factorilor de fotoidentificare și fotointerpretare, a criteriilor de fotointerpretare: culoare, forntă, structură, ton, umbră, mărime, dispersie, densitate, textură, poziție etc.), metode pomenite trecător la cursuri dar neaprofundate. Toate acestea sunt la granița disciplinei arheologice, în relațiile mediul ambiant, accentuând rolul mediului în perimetrul unui sit arheologic. Capitolul al treilea se ocupă de Sistemele lnfonnaționale Geografice (GIS). După o descriere generală, cum face la fiecare capitol, de unde și atributele noastre de manual, lucrarea prezintă sistemele de stocare și reprezentare a datelor spațiale (sistemele vector și raster), metodele specifice de georefențiere și geocodificare, instrumentele necesare realizării unor baze de date spațiale cu cataloagele și dicționarele necesare. Sistemele Infonnaționale Geografice sunt de fapt programe destinate prelucrării datelor arheologice spațiale și a atributelor acestora (locuințe, morminte, gropi menajere, fortificații etc. sau a siturilor în ansamblul lor). Ele pennit realizarea de hărți digitale performante care să faciliteze analizele și interpretările arheologico-istorice ulterioare. Reprezintă o etapă de lucru necesară și indispensabilă, caracterizată prin acuratețe, calitate și putere extraordinară de gestionare și prelucrare a datelor, pe care altfel arheologul nu le-ar putea administra. Capitolul al patrulea intitulat Analiza distribuției spațiale, descrie operațiile matematice ce pot fi realizate, pe unul sau mai multe straturi, în analizele statistice, ale datelor spațiale modelate în GIS. Complexitatea vieții și locuirii umane, aparent haotică și personalizată conține în structura ei nucleul de nevoi ale omului în mediu în care locuiește, relațiile și corelațiile omului cu mediu, influențele, echilibrele și dezechilibrele reciproce, relația sistem (geosistem) cu subsistemul (comunităților etno-culturale în timp și spațiu), relațiile cu sistemul străin. Aceste relații reprezintă structuri dependente, intercorclate. Înregistrarea lor corectă, o singură dată, în baze de date și informații, devine un bun colectiv al omenirii, în vederea cercetărilor ulterioare sau de terți specialiști. Acest capitol inițiază pe cititor în teoria, tehnicile, și necesitatea folosirii acestora. Sunt descrise, atât tehnicile de analiză intra-situ, cât și extra-situ, dar autorul reliefează doar a doua categorie de metode, justificată prin numărul mic de așezări post-romane săpate exhaustiv și care să ofere date suficiente pentru analize intra-situ din Dacia de sud-vest. Capitolul al cincilea prezintă o serie de studii studii de caz referitoare la analiza distribuției spațiale a așezărilor rurale datate începând cu sfârșitul secolului II și până la începutul secolului V p. Chr., pe o serie de unități geografice unele cercetate exhaustiv (ca de exemplu pe Valea Begului și Valea Mâței sau Valea Cinca din Jud. Timiș). În studiul de față se poate observa cel mai bine legătura dintre o bază de date spațială și multiple baze de date specifice, cu condiția ca în bazele de date să fie cuprinse și datele georeferențiate ale obiectelor din fiecare câmp. În um1a localizări și analizei sau expunerii graficelor în 30 pe hartă, autorul face scurte comentarii privind localizarea așezărilor. Capitolul al șaselea cuprinde concluziile autorului care sunt de fapt sinteza muncii, dar și o recapitulare a ceea ce a realizat. (Gheorghe Lazarovici)