Lexiconul Tehnic Român reprezintă una dintre cele mai ample și ambițioase lucrări de sinteză tehnică publicate în România, realizată în două ediții succesive sub egida principalelor organizații profesionale ale inginerilor și tehnicienilor din România din a doua jumătate a secolului al XX-lea, Asociația Științifică a Inginerilor și Tehnicienilor din R.P.R. (A.S.I.T.) și Consiliului Național al Inginerilor și Tehnicienilor (C.N.I.T.) – ultimul reprezentând în fapt continuatorului celui dintâi. Prima ediție, apărută între 1949 și 1955, cuprinde șapte volume totalizând 7689 de pagini și tratează 48.763 de termeni, fiecare însoțit de traduceri în cinci limbi străine. Elaborarea sa a implicat un colectiv impresionant, coordonat de personalități precum Ștefan Bălan, Remus Răduleț, Carol Neumann și Radu Țițeica, alături de zeci de coordonatori de domenii, traducători, tehnoredactori, corectori și aproape patru sute de colaboratori. Lucrarea a fost publicată în ortografia anterioară reformei din 1954 și a avut un tiraj de 7500 de exemplare, fiind concepută ca un instrument de lucru fundamental pentru specialiștii vremii. Necesitatea unei ediții revizuite a apărut imediat după finalizarea primei serii, pe fondul dezvoltării rapide a unor domenii precum electrotehnica și chimia, al schimbării normelor ortografice și al tirajului considerat insuficient. A doua ediție, publicată între 1957 și 1968, s-a extins la 19 volume, dintre care 18 conțin articole și unul servește drept index general. Primele zece volume au fost realizate sub coordonarea A.S.I.T., iar următoarele nouă sub egida C.N.I.T., noua denumire a organismului profesional. Colectivul de elaborare a reunit academicieni și profesori de prestigiu, între care Constantin Atanasiu, Ștefan Bălan, Costin D. Nenițescu, Remus Răduleț și alții, susținuți de aproximativ 400 de colaboratori. Ediția a doua însumează aproximativ 12.000 de pagini, 68.550 de articole și circa 110.000 de termeni, fără traduceri în limbi străine, fiind redactată în ortografia cu „î” și „sînt”, conform normelor din 1953–1954. Tirajele au fost semnificativ mai mici decât cele ale primei ediții, în ciuda justificării inițiale privind necesitatea unei reeditări din cauza cererii ridicate. În ansamblu, cele două ediții ale Lexiconului Tehnic Român constituie o operă de referință pentru cultura tehnică românească, reflectând efortul colectiv al comunității inginerești de a sistematiza și transmite cunoașterea tehnică într-o perioadă de modernizare accelerată.