Agenda Aquileiensis, tipărită în 1495, este una dintre cele mai importante mărturii ale tradiției liturgice din vechiul Patriarhat al Aquileiei, un centru ecleziastic cu identitate proprie în nord‑estul Italiei. Cartea aparține genului ritualelor latine și reunește rânduieli pastorale folosite de clerul local la sfârșitul secolului al XV‑lea, într‑o perioadă în care diversitatea liturgică regională era încă puternic prezentă înainte de uniformizarea romană post‑tridentină. Structura volumului reflectă nevoile concrete ale vieții parohiale: binecuvântări pentru ocrotirea comunității, rânduieli pentru sacramente și texte menite să însoțească momentele de trecere ale vieții.
Conținutul Agenda Aquileiensis reflectă în mod fidel nevoile pastorale ale Aquileiei de la sfârșitul secolului al XV‑lea, reunind atât ritualuri sacramentale, cât și binecuvântări menite să protejeze comunitatea. Cartea cuprinde formule de binecuvântare împotriva furtunilor (Benedictio contra imminentem tempestatem) și începuturile Evangheliilor rânduite pentru duminicile dintre Sfânta Treime și Sfântul Mihail, citite în situații de primejdie. Sunt incluse, de asemenea, Benedictio minor salis, ritualul căsătoriei (Ordo copulandi sponsum et sponsam), precum și binecuvântarea apei pentru botez în contexte speciale, alături de Ordo baptizandi, rânduiala completă a botezului. Cartea oferă și ritualul pentru binecuvântarea femeii după naștere (Ordo benedictionis mulieris post partum), rânduiala pentru ungerea bolnavilor (Ordo ad inunguendum infirmos oleo sancto) și Commendatio animae, destinată însoțirii celor aflați pe patul de moarte. Limbajul sobru și structura clară a textelor arată caracterul practic al volumului, conceput ca un manual de uz clerical, iar ansamblul acestor rânduieli conturează un ritual complet, reprezentativ pentru tradiția liturgică a Aquileiei târzii medievale.
În ansamblu, Agenda Aquileiensis oferă o imagine limpede asupra practicilor liturgice ale Aquileiei târzii medievale. Ea surprinde un moment de echilibru între tradiția locală și influențele romanizării, păstrând totodată specificul unei regiuni cu istorie spirituală bogată. Pentru cercetători, volumul reprezintă o sursă valoroasă pentru înțelegerea modului în care comunitățile creștine din nordul Italiei își trăiau credința, iar pentru publicul larg, o fereastră către un univers ritualic în care gesturile, cuvintele și binecuvântările structurau viața de zi cu zi.
Incunabulul de față este tipărit de tipograful Johannes Hamman la Veneția, la data de 23 ianuarie 1495, la comanda lui Johannes Volkarth. Johannes, activ la Veneția între anii 1482 și 1509, a fost un tipograf originar probabil din Landau, cunoscut în documente sub numeroase variante ale numelui – de la Iohannes sau Joannes Haman până la Hertzog de Landau. Prezența acestor forme alternative reflectă atât mobilitatea culturală a epocii, cât și adaptarea numelui la uzul latin și german al mediului tipografic venețian. Înregistrat în autoritatea de nume LC/NAF, Hamman este considerat unul dintre tipografii importanți ai Veneției târzii medievale, activ într-un moment în care orașul devenise un centru major al producției de carte europeană.
