De la început trebuie să remarcăm că autorul acestui volum nefiind literat, nu numai că nu și-a propus altceva decât o relatare pe cât posibil exactă a celor trăite direct ori prin intermediul celor din familie, dar, în virtutea profesiei sale de inginer, a scăpat multiplelor tentații care-i subjugă pe nu puțini scriitori care-și închipuie că trebuie să supraliciteze stilistic până și vârtejul în sine dramatic unor clipe de viață frust mărturisite. Avem de-a face cu celebrul stil fără stil pe care o bună relatare îl are întotdeauna. Nu este vorba de nicio abordare filosofică (cu toate că autorul se trage din neamul Noiceștilor, unchiul Dinu fiind văr primar cu mama sa, Marie-Mathilde Noica) ci de pura auto-situare pe o treaptă mai înaltă a spiralei a acelor detalii existențiale care la vremea trăirii lor nemijlocite nu căpătaseră perspectiva interpretării mai largi, mai cuprinzătoare, pe care doar înaintarea în vârstă ți-o dă. Cu alte cuvinte, tot povestind întâmplările unei vieți, nu te poți sustrage ierarhizării lor și, în cele din urmă, acest lanț de fapte cumva minore, își capătă amploarea pe care viața în sine – orice viață - o are. Trebuie spus că, în cele trei secțiuni ale lucrării, denumite Schimbul unu, doi, și trei ale unei închipuite ștafete, găsim consemnate judicios momente impresionante. Toate nedreptățile, înjosirile și umilințele pe care comunismul le-a adus unei familii de intelectuali (tatăl, diplomat de carieră), peripețiile băiatului devenit și el indezirabil și trebuind să se angajeze la o cooperativă meșteșugărească pentru a-și putea termina studiile școlare sunt descrise cu obiectivitate și presărate, când și când, cu amănunte ce revelează grotescul și absurdul unui regim pretins umanist. Sunt clipe în care necuprinsa și zbuciumata Istorie se oglindește în arealul restrâns al unei familii cu fidelitatea cu care norii de pe cer condiționează infinitezimalul bob de rouă. Constantin ABĂLUȚĂ Din documente și memorialistică publicate, acte de arhivă sau presa vremii dar și din corespondența regăsită din familie și amintirile reținute de la bunici și părinți, am adunat în aceste pagini frânturi legate de viața neamurilor Noica, Burcă și Iurașcu, din a căror obârșie mă trag. O parte a amintirilor despre străbunii săi, tata le adunase în paginile rămase manuscise și intitulate Rugina toamnei, pe care am avut adânca mulțumire să le pot publica. Scriindu-le, el era în acel moment Prezentul în ștafetă. La nivelul posibilităților limitate de cunoaștere, m-am mulțumit a considera pe bunici și pe părinți ca fiind primul schimb. Surorii mele și mie ne revine schimbul al doilea. Deși am plecat la drum cu gândul unei continuități a povestirii, împrejurările au fost astfel încât cele două părți ale lucrării au fost finalizate la câțiva ani una de alta. Cititorul va constata, de aceea, că starea sufletească mărturisită scrisului în anumite momente poartă pecetea încercărilor prin care am trecut în acest inteval de timp. Următorul schimb dar, sunt încredințat, în niciun caz ultimul, va fi preluat de copiii noștri care îl vor transmite mai departe nepoților (cei patru deja prezenți vor avea cu siguranță ce nota atunci când îi va prinde și pe ei dragul scrisului.) Niculae IURAȘCU