În perioada imediat următoare actului Marii Uniri, românii sătmăreni, în cadrul organelor politice liber alese - consiliile naționale locale, trec la o serie de măsuri organizatorice pe linia preluării vechii administrații, rezolvării problemelor economico-sociale curente, a problemelor culturale și școlare aferente noului statut conferit de hotărârile de la Alba Iulia. Consiliile Naționale, organe ale puterii politice a românilor din această parte a țării, activează în această perioadă cu deosebită intensitate, însă Mișcarea pentru înfăptuirea idealului libertății și unității naționale nu s-a realizat ca un marș triumfal, ea fiind în permanență supusă vicisitudinilor timpului, înscriindu-se în pagini de jertfă și dramatism pe lângă cele care au însemnat evoluția firească și implacabilă în devenirea unui destin istoric.