Cartea Munca Patriotica. Radiografia unui ideal falsificat nu este o „judecată” a comunismului și nici o intenție de a critica sau justifica trecutul sau prezentul. Citind această carte nu veți rămâne ancorați în trecut sau în problemele din prezent, în teorie sau în exemple cotidiene – în schimb, veți putea înțelege ce a însemnat viața cotidiană în comunism, care este diferența dintre memorie și istorie, dintre discursul oficial, documentele de arhivă și memoriile participanților direcți la anumite evenimente, veți înțelege cum și de ce trebuie făcute astfel de studii după mai bine de două decenii de la căderea acelui regim. Încerc să răspund la două întrebări: (1) Ce a însemnat munca patriotică pentru cei care au trăit în comunism și (2) Care mai sunt efectele ei astăzi? Chiar dacă folosesc ca izvoare texte teoretice despre comunism, texte ideologice și de propagandă, texte juridice, istorice și jurnalistice, memorii și „vehicule ale memoriei”, acest studiu nu este unul ideologic, istoric, politic, juridic și nu este nici măcar o monografie, ci o analiză antropologică a unui fenomen care a însoțit toată perioada de construire a socialismului în România. Munca patriotică a făcut parte din viața fiecărui om. Pornind de la acest fenomen trec prin ultimii douăzeci de ani de comunism și încerc să fac înțelegerea sistemului comunist mai accesibilă. Munca patriotică a fost un experiment social. Această nouă religie politică (comunismul) a glorificat munca fizică și mai cu seamă cea necalificată. A existat dorința de a pune segmentele de tineri intelectuali la muncă. Aceste munci, de cele mai multe ori, nu erau justificate doar economic, ci dublate ideologic. Se punea mare accent pe rolul educativ al muncii fi zice – educația prin muncă și pentru muncă – scopul final fiind militarizarea (în sensul de ordine și ascultarea ordinelor) și crearea „omului nou”. Nu doar comunismul a avut ca scop central crearea omului nou. Dacă este să vorbim cronologic, mai întâi au apărut câmpurile de concentrare național-socialiste și apoi cele staliniste – acestea erau create cu scopul de a cultiva conștiința de clasă prin munca de jos. Una dintre concluziile acestui studiu este faptul că regimul comunist din România și-a atins scopul: acea formă de sclavie a fost internalizată și acceptată de o bună parte dintre cei care au trăit în acea perioadă.
În funcție de mai multe criterii (vârstă, educație, parcursul subiecților intervievați în postsocialism) veți regăsi o gamă largă de categorii de răspunsuri la întrebările puse: unii vor spune că munca patriotică a fost un lucru bun, alții vor spune că a fost o formă de înjosire; unii vor spune că sunt mândri de ce s-a realizat cu această formă de implicare, alții – nu – însă ce trebuie de observat este faptul că toate aceste categorii își justifică/construiesc imaginarul identitar pornind de la acele practici.
Nu neg, în lucrare, faptul că „s-a construit mult”, dar oare (moral vorbind) s-ar fi construit la fel dacă acea muncă nu era forțată? Ar fi arătat acele „obiective faraonice” la fel? A meritat costul aceste construcții?
Munca patriotică a fost o pârghie de implicare a societății în viața de partid, dar și o pârghie de control social a fiecărui om – mulți subiecți intervievați recunoșteau că aceste munci îi țineau departe de alte forme de asociere și activități, erau supravegheați în permanență. De altfel, unul dintre scopurile creării „omului nou” nu era doar distrugerea vechilor valori (prin uitare sau neglijare), ci și distrugerea societății civile, practic „stârpirea” ei din muguri. Acest tip de muncă nu a construit și modelat doar identități și caractere particulare, ci și întreaga identitate națională – mai ales în perioada studiată – 1970-1989.
Lucrarea nu face lumină doar asupra evenimentelor de acum douăzeci – patruzeci de ani, ci și asupra prezentului. Îmi exprim speranța că acest studiu va aduce o imagine mai clară asupra perioadei comuniste și asupra a ceea ce s-a întâmplat după data de 22 decembrie 1989.
În paginile acestei cărți voi arăta că „omul nou” încă bântuie societatea de astăzi! [...]
