Romanul autobiografic „Cei șapte ani de acasă...” de Cătălina Stroe (Urziceni, Editura ANCA, 2011, Colecția „Proză”) se înscrie în seria de amintiri publicate de Editura Anca din Slobozia, având ca punct de plecare lectura volumului „Amintiri din Urziceni” al profesorului Vasile Ichim. Cartea se constituie ca o mărturie personală, un exercițiu de memorie și de reconstrucție afectivă a copilăriei, în care experiențele individuale se intersectează cu cele ale comunității locale.
Structura volumului este organizată în capitole tematice, fiecare surprinzând o etapă sau un aspect definitoriu al copilăriei și tinereții autoarei. De la „Primele amintiri” și „Integrarea socială” până la evocarea figurilor familiale („Tataia Antonică”, „Mamaia Alexandrina”), textul alternează între introspecție și observație socială. Sunt incluse reflecții despre educație („La ce e bună școala?”), despre relația dintre generații („La granița dintre generații”), dar și despre dimensiuni mai largi ale existenței („Nostalgii ecologiste și controlul mondial”). Cartea se încheie cu o secțiune de evocări multiple („Amintiri..., amintiri..., amintiri”), care accentuează caracterul fragmentar și totodată universal al memoriei.
Importanța lucrării constă în faptul că oferă o perspectivă autentică asupra vieții cotidiene dintr-un oraș de provincie, transformând experiențele personale în document literar și social. Ea contribuie la păstrarea memoriei comunitare, la transmiterea valorilor familiale și educaționale și la înțelegerea modului în care copilăria modelează identitatea adultului. Prin tonul confesiv și prin diversitatea temelor abordate, volumul se înscrie în tradiția literaturii autobiografice românești, aducând un plus de sensibilitate și de reflecție asupra legăturii dintre individ și comunitate.
