„Acest demers editorial (reunit sub titlul generic Folclor muzical din Muntenia) pe care ni-l oferă Constantin Arvinte se înscrie în aria sa de preocupări, care i-au marcat realizările prolifice, de înaltă calitate aplicativă, din cele aproape șapte decenii de activitate artistică, didactică și creatoare pe care domnia-sa le-a înșirat acum, la împlinirea frumoasei vârste de 90 ani. Volumul de față reunește 254 piese din regiunile și județele Munteniei (Argeș, Brăila, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Olt, Prahova, Teleorman), fiecare dintre acestea fiind mai mult sau mai puțin reprezentate numeric în raport unele cu altele (de exemplu, zona Ilfov este cel mai bine reprezentată, prin 58 de piese, urmată de Prahova, cu 46 de piese, Argeș, cu 42 și Olt, cu 27; cele mai puține piese vin din Ialomița, 11, Buzău, 10, Călărași, 7 și Brăila, doar 2). Culegerile care au stat la baza acestei antologii au fost realizate într-un interval temporal de peste șase decenii, între anii 1952 și 2016. Ele sunt orientate cu precădere asupra melodiilor de joc, însă în corpusul de piese pot fi întâlnite și alte genuri: Balada ciobanului (culeasă în 1987 de la vioristul Neacșu Marin-Băceanu din Slatina), Cântecul lui Oroveanu (fluier, cules în 1977 de la Moș Năstase Avram din Scornicești, Olt), Balada lui Corbea (vioară, Argeș), Doină și Cântec de dragoste (ambele culese în 1959 de la naistul Ion Oprea din Ploiești), Drăgaica (cântecul obiceiului omonim, care provine, în acest caz, din jud. Buzău, cântat de un grup de fete, în 1966), Cântecul miresei, Murgulețul și Lele, foaie mărăcine (cântate vocal de Ioana Simion din com. Vlad Țepeș, jud. Călărași, 1965), un cântec de lume de pe la jumătatea secolului al XIX-lea, Biru-l dau (cules în 1958 de la cântărețul bisericesc Gheorghe Grosu, Brăila, despre care Constantin Arvinte menționează că este un cântec vechi, de peste 150 ani, găsit într-o veche carte bisericească, în notație psaltică), cântecul Hai salcâm (cules în 1959 de la Gheorghe Cernocan din Prahova) și un Cântec de dragoste (din Ialomița, cules în 1980 de la naistul Vasile Răducu). Colecția este întregită prin două prelucrări muzicale semnate de autor: Toconelele (ritual din perioada postului Mare, mai exact din Joia Mare, cântat de copii) și Scaloianul (găsit în folclor și sub titlul Caloianul, un rit de secetă din perioada verii, interpretat, de asemenea, de copii). Ambele sunt prezentate sub forma unor prelucrări pentru cor de copii, vioară solo, percuție și pian (prima piesă) și pentru cor de copii cu acompaniament de pian (piesa a doua). Piesele sunt de notorietate în cadrul muzicii tradiționale românești, mai ales Toconelele, pe care o cunoaștem într-o altă variantă a versurilor, din culegerea lui Constantin Brăiloiu, în 1938, la Câmpofeni, jud. Gorj (Toco, toconelele/poimâine-s Paștelele/să lăsăm urzicile/că-s mai bune ouăle).”