"Volumul de față ilustrează, prin documentele prezentate, ambele fațete ale rolului intelectualului în comunism. Constatăm, pe de-o parte, preocuparea deosebită a puterii politice de a controla cu strictețe, chiar într-o perioadă în care cuvântul la ordinea zilei părea a fi „liberalizare", o intelectualitate ale cărei tendințe de autonomie pot pune în pericol însăși baza ideologică a regimului. Pe de altă parte, din aceleași documente transpare interesul conducerii Partidului Comunist Român de a-și asigura sprijinul politic al intelectualilor și, în acest scop, disponibilitatea de a le acorda importante beneficii materiale. Utilizarea constantă a „binomului libertăți/limitări", remarcată de Ana-Maria Cătănuș în analiza discursurilor de început ale lui Nicolae Ceaușescu 7, ilustrează poziția reală a PCR în relația sa cu intelectualii din România pe tot parcursul așa-numitei perioade liberale a regimului: pentru intelectualii români, posibilitatea de autonomie în deciziilor privind organizarea propriilor profesii, ca și posibilitatea de a purta polemici de idei care se abat de la linia ideologică oficială rămân doar în stadiul de iluzii tolerate temporar, în spatele cărora se ascunde permanent vigilența cenzurii și selecția politică atentă a actorilor intelectuali favorizați de factorul politic într-o competiție profesională profund influențată de relația rigidă cu ideologia oficială."