La mai bine de zece ani de la căderea comunismului, istoria Partidului Comunist Român este, în România, o istorie “în șantier”. Studiile și lucrările publicate pe această temă -unele dintre ele foarte valoroase și datorate unor istorici pasionați - dovedesc că istoriografia comunismului românesc se află încă în faza adunării și decantării informațiilor. Atenția specialiștilor s-a concentrat cu precădere - fenomen întrucâtva explicabil - asupra perioadei de după 23 August 1944, aceea în care PCR s-a impus ca unic factor hotărâtor în politica românească. De unde veneau însă aceia care au condus România după 1944? Cine erau, cum gândeau și de ce gândeau așa? De răspunsul corect la aceste întrebări depinde într-o măsură hotărâtoare buna înțelegere a celor 50 de ani de totalitarism comunist, ale căror efecte se răsfrâng încă asupra noastră. La ele își propune să răspundă - cu modestia necesară oricărui început -volumul de față, care grupează documente din anii “copilăriei” comunismului românesc, de la 1920 (anul primelor contacte cu Internaționala a IIl-a Comunistă) până în august 1939, când pactul Ribbentrop-Molotov a aruncat o umbră pe cât de neagră, pe atât de trecătoare asupra agitatei lumi a comunismului internaționalist.