Lucrarea analizează activitatea mișcării antidualiste a românilor din Austro-Ungaria, îndeosebi a lui Ilie Măcelariu, din perioada 1867 - 1891. Este structurată pe șapte capitole, organizate cronologic. Primul capitol analizează primele inițiative antidualiste întreprinse de Ilie Măcelariu, în martie - aprilie 1867, ecoul intern și extern ale acestor acțiuni precum și reacția opiniei publice românești din această perioadă asupra acestui politician naționalist român și cu privire la tacticile de luptă națională. Capitolul al doilea analizează colaborarea dintre „activistul” Ilie Măcelariu și „pasiviștii” George Barițiu și Ioan Rațiu și implicarea sa în dezbaterile privind legea naționalităților din 1868 și cea privind uniunea Transilvaniei cu Ungaria, din același an. Capitolul al treilea analizează implicarea lui Ilie Măcelariu în conferința de la Miercurea a Partidului Național Român. Capitolul al cincilea analizează soluții și orientări tactice și organizatorice ale mișcării naționale între1869 și 1871, respectiv paralizarea activității Partidului Național Român. Capitolul al șaselea analizează desfășurarea conferinței de la Alba Iulia din 1872 a Partidului Național Român și criza temporară a mișcării politice românești, până la 1879. Capitolul analizează și implicarea lui Ilie Măcelariu în aceste dezbateri precum și ultima perioadă a vieții și activității acestuia. Ultimul capitol este unul teoretic privind metodele de analizare a evoluției programatice și tactice a mișcării naționale a Partidului Național Român.