Titu Maiorescu, una dintre cele mai importante figuri ale culturii române, a lăsat un vast corpus de însemnări, reunite sub titlul Jurnal și Epistolar, într-o ediție îngrijită de Georgeta Rădulescu-Dulgheru și Domnica Filimon, publicată între 1975 și 1989, în mai multe volume, la Editura Minerva. Această lucrare oferă o privire unică asupra evoluției sale intelectuale, personale și profesionale, cuprinzând nu doar aspecte cotidiene, ci și reflecții semnificative asupra epocii.
Jurnalul surprinde 62 de ani din viața lui Titu Maiorescu, perioadă ce începe din tinerețe, la doar 15 ani, și continuă până la sfârșitul vieții sale (1859-1914). Însemnările reflectă o surprinzătoare maturitate a autorului și constituie primul jurnal autentic al literaturii române, remarcabil atât prin extinderea sa în timp, cât și prin valoarea observațiilor.
Lucrarea este împărțită în mai multe volume, fiecare acoperind perioade bine delimitate ale vieții lui Maiorescu. Cele 42 de caiete care compun Jurnalul și corespondențele păstrate includ: evenimente personale și publice din perioada noiembrie 1855 – martie 1859 (volumul I), anii martie 1859 – iulie 1860, marcând momente importante ale activității sale (volumul II), reflecții și observații ale anilor noiembrie 1866 – aprilie 1870 (volumul VI) și noiembrie 1870 – aprilie 1872 (volumul VII) experiențe și gânduri înregistrate între aprilie 1872 și ianuarie 1879 (volumele VIII-IX). Acestea sunt completate de Epistolarium, care oferă acces la corespondența personală și oficială.
Această lucrare este esențială în înțelegerea epocii și a contribuției lui Titu Maiorescu la cultura română. Însumând observații de viață exterioară (evenimente publice, întâlniri diplomatice) și viață interioară (reflecții intime, introspecții), jurnalele și corespondențele sale au deschis un drum nou în literatura română. Mai mult, ele permit cercetătorilor să reconstruiască o imagine detaliată a contextului istoric, cultural și social al secolului XIX în România.