Element al culturii și civilizației populare românești, costumul, alături de limbă, obiceiuri și tradiții, constituie, spune autoarea, „o emblemă de recunoaștere, un simbol, un reper, o constantă identitară fundamentală, o marcă de apartenență a purtătorului la un anumit spațiu cultural pe care îl identifică și îl definește spiritual.”
Un documentat studiu istoric precede capitolului „Unitatea și diversitatea costumului popular românesc”, emblemă a unor unități teritoriale din care s-au format ariile etnografice, „creatoare, deținătoare și generatoare de spritualitate, de valori și tradiții”.
Analiza științifică tratează tipologia și piesele componente ale portului popular femeiesc, precum și cele ale ansamblului vestimentar bărbătesc. Capitolele „Podoabe și bijuterii populare” (cu referire la costumul femeiesc) și „Podoabe ale costumului bărbătesc” completează studiul din perspective istorico-sociale și artistice.
Remarcabilă este prezentarea mărcilor costumului popular, pe zonele etnografice emblematice: Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Bărăgan și Dobrogea, Moldova.
Albumul este bogat ilustrat cu fotografii atât din colecții instituționale, cât și particulare.
Discursul autoarei demonstrează că, mai mult decât oricare fenomen de cultură, portul popular reflectă structuri sociale, mentalități, credințe, tradiții și datini, iar costumul popular românesc se caracterizează printr-o puternică personalitate, fiind generator de modele vestimentare care au iradiat și în ariile vecine”.
